...

US$

km

ro_RO Română
ro_RO Română en_GB English (UK) ru_RU Русский ar العربية ja 日本語 ko_KR 한국어 hu_HU Magyar tr_TR Türkçe es_ES Español cs_CZ Čeština sv_SE Svenska pt_PT Português el Ελληνικά fi Suomi nl_NL Nederlands it_IT Italiano fr_FR Français pl_PL Polski uk Українська de_DE Deutsch zh_CN 简体中文 sk_SK Slovenčina
Blog
Concluzii juridice privind funcționarea platformelor de internet legate de serviciile de transport pe baza cazului Star Taxi

Concluzii juridice privind funcționarea platformelor de internet legate de serviciile de transport pe baza cazului Star Taxi

de 
Oliver Jake
102 minute de citit
Tendințe în călătorii și mobilitate
Februarie 02, 2025

Hotărârea Curții (Camera a patra) din 3 decembrie 2020 Star Taxi App SRL/ Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul București prin Primar General și Consiliul General al Municipiului București.
Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Tribunalul București.
Cauza C-62/19

OPINIA AVOCATULUI GENERAL SZPUNAR

https://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf;jsessionid=1B1ECA1D19F674B9B5A28F3FFB93686C?text=&docid=230875&pageIndex=0&doclang=en&mode=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=27754592

livrat la 10 septembrie 2020 (1)

Cauza C-62/19

Star Taxi App SRL

v

Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul București prin Primar General,

Consiliul General al Municipiului București,

părțile interesate

IB,

Camera Națională a Taximetriștilor din România,

D'Artex Star SRL,

Auto Cobălcescu SRL,

Cristaxi Service SRL

(Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare
de la Tribunalul București (Tribunalul Regional, București, România))

(Trimitere preliminară - Directiva (UE) 2015/1535 - Articolul 1 alineatul (1) litera (b) - Definiția "serviciilor societății informaționale" - Serviciu care pune în legătură directă clienții taxiurilor cu taximetriștii - Serviciu obligatoriu de rezervare a taxiurilor pentru taxiurile transportatorilor autorizați - Articolul 1 alineatul (1) litera (e) - Reglementare privind serviciile - Obligație de notificare - Directiva 2000/31/CE - Articolul 4 - Autorizare prealabilă - Sisteme de autorizare care nu vizează în mod specific și exclusiv serviciile societății informaționale - Directiva 2006/123/CE - Articolele 9 și 10 - Sisteme de autorizare pentru activitățile de servicii)

Introducere

  1. Legislația UE stabilește norme speciale pentru o categorie specifică de servicii, și anume serviciile "societății informaționale", adică serviciile furnizate la distanță prin mijloace electronice sau, mai simplu, în principal prin internet. În conformitate cu legislația UE, aceste servicii beneficiază de principiul recunoașterii reciproce între statele membre, precum și de o serie de facilități în ceea ce privește stabilirea în statele membre de origine ale prestatorilor.
  2. Cu toate acestea, nu este întotdeauna ușor să se facă distincția între un serviciu al societății informaționale și un serviciu "tradițional" atunci când diferite tipuri de servicii fac parte integrantă dintr-un serviciu compus. Acesta este în special cazul serviciilor de transport urban rezervate prin mijloace electronice. Curtea a avut deja ocazia să ofere anumite orientări cu privire la această distincție în împrejurări specifice. (2) Cu toate acestea, aceste orientări nu sunt neapărat destinate să se aplice în împrejurări diferite.
  3. O a doua dificultate apare atunci când normele naționale reglementează serviciile "tradiționale" de aceeași natură economică ca și serviciile societății informaționale. Prin urmare, este necesar să se stabilească în ce măsură și, după caz, în ce circumstanțe dreptul UE permite aplicarea acestor norme la această ultimă categorie de servicii. O altă întrebare apare atunci când există îndoieli cu privire la faptul că normele adoptate pentru a reglementa serviciile "tradiționale" sunt de fapt destinate să se aplice serviciilor societății informaționale, din cauza specificității sau noutății acestora din urmă. (3)
  4. Toate aceste aspecte diferite apar în prezenta cauză și oferă astfel Curții posibilitatea de a-și clarifica jurisprudența în materie. Contextul juridic Dreptul Uniunii Europene
  5. În temeiul articolului 2 litera (a) din Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă ("Directiva privind comerțul electronic"): (4)

"În sensul prezentei directive, termenii de mai jos au următoarele semnificații:

(a) "servicii ale societății informaționale": servicii în sensul articolului 1 alineatul (2) din Directiva 98/34/CE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 98/48/CE; [(5)]

  1. Articolul 4 din directiva menționată prevede:

'1. Statele membre se asigură că inițierea și exercitarea activității de furnizor de servicii ale societății informaționale nu pot fi supuse unei autorizații prealabile sau oricărei alte cerințe cu efect echivalent.

  1. Alineatul (1) nu aduce atingere regimurilor de autorizare care nu vizează în mod specific și exclusiv serviciile societății informaționale ...
  2. Articolul 2 alineatul (1) și articolul 2 alineatul (2) litera (d) din Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne (6 ) prevăd:

'1. Prezenta directivă se aplică serviciilor prestate de prestatorii stabiliți într-un stat membru.

  1. Prezenta directivă nu se aplică următoarelor activități:

...

(d) serviciile din domeniul transporturilor, inclusiv serviciile portuare, care intră în domeniul de aplicare al titlului [VI] din [TFUE];

...'

  1. În temeiul articolului 3 alineatul (1) prima teză din directiva menționată:

"În cazul în care dispozițiile prezentei directive intră în conflict cu o dispoziție a unui alt act comunitar care reglementează aspecte specifice ale accesului la o activitate de servicii sau ale exercitării acesteia în sectoare specifice sau pentru profesii specifice, dispoziția din celălalt act comunitar prevalează și se aplică sectoarelor sau profesiilor specifice respective.

  1. Articolul 9 alineatul (1) din directiva menționată prevede:

'1. Statele membre nu supun accesul la o activitate de servicii sau exercitarea acesteia unui regim de autorizare decât dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(a) regimul de autorizare nu este discriminatoriu față de prestatorul în cauză;

(b) necesitatea unui regim de autorizare este justificată de un motiv imperativ legat de interesul public;

(c) obiectivul urmărit nu poate fi atins prin intermediul unei măsuri mai puțin restrictive, în special pentru că un control a posteriori ar avea loc prea târziu pentru a fi cu adevărat eficient.

  1. În sfârșit, articolul 10 alineatele (1) și (2) din directiva menționată prevede:

'1. Schemele de autorizare se bazează pe criterii care împiedică autoritățile competente să își exercite puterea de evaluare în mod arbitrar.

  1. Criteriile menționate la alineatul (1) sunt:

(a) nediscriminatorie;

(b) justificată de un motiv imperativ de interes public;

(c) proporționale cu obiectivul de interes public respectiv;

(d) clare și lipsite de ambiguitate;

(e) obiectiv;

(f) făcute publice în prealabil;

(g) transparente și accesibile.

  1. Articolul 1 alineatul (1) din Directiva (UE) 2015/1535 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 septembrie 2015 de stabilire a unei proceduri pentru furnizarea de informații în domeniul reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale (7) prevede:

'1. În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

...

(b) "serviciu" înseamnă orice serviciu al societății informaționale, și anume orice serviciu furnizat în mod normal contra cost, la distanță, prin mijloace electronice și la cererea individuală a unui destinatar de servicii.

În sensul prezentei definiții:

(i) "la distanță" înseamnă că serviciul este prestat fără ca părțile să fie prezente simultan;

(ii) "prin mijloace electronice" înseamnă că serviciul este trimis inițial și primit la destinație prin intermediul unui echipament electronic de prelucrare (inclusiv compresie digitală) și stocare a datelor și este transmis, transportat și primit în întregime prin cablu, radio, mijloace optice sau alte mijloace electromagnetice;

(iii) "la cererea individuală a unui beneficiar de servicii" înseamnă că serviciul este furnizat prin transmiterea de date la cerere individuală.

O listă orientativă a serviciilor care nu intră sub incidența acestei definiții este prevăzută în anexa I;

...

(e) "normă privind serviciile" înseamnă o cerință de natură generală referitoare la inițierea și exercitarea activităților de servicii în sensul literei (b), în special dispoziții privind prestatorul de servicii, serviciile și beneficiarul serviciilor, cu excepția oricăror norme care nu vizează în mod specific serviciile definite la litera respectivă.

În sensul prezentei definiții:

(i) se consideră că o normă vizează în mod specific serviciile societății informaționale atunci când, având în vedere expunerea de motive și dispozitivul acesteia, scopul și obiectul specific al tuturor sau al unora dintre dispozițiile sale individuale este de a reglementa aceste servicii într-un mod explicit și direcționat;

(ii) nu se consideră că o normă vizează în mod specific serviciile societății informaționale dacă afectează astfel de servicii doar în mod implicit sau incidental;

(f) "reglementare tehnică" înseamnă specificațiile tehnice și alte cerințe sau reguli referitoare la servicii, inclusiv dispozițiile administrative relevante, a căror respectare este obligatorie, de jure sau de facto, în cazul comercializării, al prestării unui serviciu, al stabilirii unui operator de servicii sau al utilizării într-un stat membru sau într-o parte importantă a acestuia, precum și actele cu putere de lege și actele administrative ale statelor membre, cu excepția celor prevăzute la articolul 7, care interzic fabricarea, importul, comercializarea sau utilizarea unui produs sau care interzic prestarea sau utilizarea unui serviciu ori stabilirea ca prestator de servicii.

...

Aceasta cuprinde reglementările tehnice impuse de autoritățile desemnate de statele membre și care figurează pe o listă întocmită și actualizată, după caz, de Comisie, în cadrul comitetului menționat la articolul 2.

...'

  1. În temeiul articolului 5 alineatul (1) primul paragraf din directiva menționată:

"Sub rezerva articolului 7, statele membre comunică de îndată Comisiei orice proiect de reglementare tehnică, cu excepția cazului în care acesta nu face decât să transpună textul integral al unui standard internațional sau european, caz în care sunt suficiente informațiile referitoare la standardul în cauză; de asemenea, statele membre comunică Comisiei o expunere a motivelor care fac necesară adoptarea unei astfel de reglementări tehnice, în cazul în care aceste motive nu au fost deja precizate în proiect.

  1. În sfârșit, articolul 10 din directivă prevede:

"Directiva 98/34/CE, astfel cum a fost modificată prin actele menționate în partea A din anexa III la prezenta directivă, se abrogă, fără a aduce atingere obligațiilor statelor membre privind termenele de transpunere în dreptul intern a directivelor menționate în partea B din anexa III la directiva abrogată și în partea B din anexa III la prezenta directivă.

Trimiterile la directiva abrogată se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa IV.

Drept românesc

  1. Articolul 1a litera (j) și articolul 15 din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere (Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere) din 20 ianuarie 2003 (8) ("Legea nr. 38/2003") prevăd:

"Articolul 1a

...

(j) dispecerat taxi ("dispecerat") înseamnă o activitate legată de transportul cu taxiul care constă în primirea rezervărilor clienților prin telefon sau alte mijloace și transmiterea acestora către un șofer de taxi prin intermediul unui radio cu două căi;

...

Аrticolul 15

  1. Dispecerizarea taxiurilor poate fi efectuată numai în zona acoperită de autorizație de către orice persoană juridică ("centrul de rezervare") care deține o autorizație acordată de autoritatea competentă în conformitate cu prezenta lege.
  2. O autorizație de dispecerat taxi poate fi obținută prin prezentarea următoarelor documente:

(a) o copie a certificatului de înregistrare eliberat de registrul comerțului;

(b) o declarație pe propria răspundere a operatorului de transport în regim de taxi sau de închiriere de vehicule, conform căreia centrul de rezervare este dotat cu mijloacele tehnice necesare, cu un radio bidirecțional, cu o frecvență radio securizată, cu personal autorizat și cu spațiile necesare;

(c) o copie a certificatului de operator de radiotelefonie pentru angajații centrului de rezervare taxi eliberat de autoritatea de comunicații competentă;

(d) o copie a licenței de utilizare a frecvențelor radio eliberată de autoritatea competentă.

...

  1. Transportatorii autorizați care prestează servicii de taxi utilizează un centru de rezervare în conformitate cu prezenta lege, pe baza unui acord de dispecerizare încheiat cu centrul respectiv în condiții nediscriminatorii.
  2. Serviciile de dispecerat sunt obligatorii pentru toate taxiurile transportatorilor autorizați care operează într-o zonă, cu excepția zonelor în care au fost eliberate mai puțin de 100 de licențe taxi sau în care acest serviciu este opțional.

...

  1. Contractele de dispecerat taxi încheiate cu transportatorii autorizați trebuie să conțină clauze care să stabilească obligațiile părților de a respecta normele privind calitatea și legalitatea serviciului prestat și tarifele convenite.
  2. Taxiurile deservite de un centru de rezervare pot furniza servicii de transport pe baza unui tarif forfetar sau a unei scale tarifare în funcție de categoria vehiculului, în conformitate cu acordul de dispecerizare.
  3. Pe baza unui contract de închiriere încheiat în condiții nediscriminatorii, centrul de rezervare furnizează transportatorilor autorizați pe care îi deservește o stație de emisie-recepție pentru instalarea în taxiuri.
  4. În municipiul București (România), serviciile de taxi sunt reglementate prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 178/2008 privind aprobarea Regulamentului-cadru, a Caietului de sarcini și a contractului de atribuire în gestiune delegată pentru organizarea și executarea serviciului public de transport local în regim de taxi (Decizia nr. 178/2008 a Consiliului General al Municipiului București de aprobare a regulamentului-cadru, caietul de sarcini și contractul de concesiune pentru gestiunea delegată a organizării și prestării serviciilor publice de transport local în regim de taxi) din 21 aprilie 2008 ("Decizia nr. 178/2008"). Articolul 21 alineatul (1) din anexa 1 la această decizie a fost inițial redactat după cum urmează

"În municipiul București, serviciile de dispecerat sunt obligatorii pentru toate taxiurile transportatorilor autorizați și pot fi furnizate numai de către centrele de rezervări autorizate de autoritatea de autorizare competentă a municipiului București, în condițiile asigurării posibilității clienților de a solicita aceste servicii telefonic sau prin alte mijloace prin intermediul centrelor de rezervări.

  1. Hotărârea nr. 178/2008 a fost modificată prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 626/19.12.2017 pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 178/2008 privind aprobarea Regulamentului-cadru, a Caietului de sarcini și a contractului de atribuire în gestiune delegată pentru organizarea și executarea serviciului public de transport local în regim de taxi (Hotărârea nr. 626/19.12.2017 a Consiliului General al Municipiului București de modificare și completare a Hotărârii nr. 178/2008) din 19 decembrie 2017 ("Hotărârea nr. 626/2017").
  2. Articolul 3 din anexa 1 la Decizia nr. 178/2008, astfel cum a fost modificată, care rezultă din articolul I din Decizia nr. 626/2017, prevede:

"Termenii și conceptele utilizate și definite în Legea nr. 38/2003 au același înțeles în prezentul regulament și, în sensul prezentului regulament-cadru, se aplică următoarele definiții:

...

(Ia) expedierea prin orice alte mijloace: activitatea desfășurată de un centru de rezervări autorizat de autoritatea competentă pentru a primi rezervări de la clienți prin intermediul unei aplicații informatice sau rezervări efectuate pe site-ul internet al unui centru de rezervări autorizat și pentru a le transmite șoferilor de taxi prin intermediul unui radio cu două căi.

(Ib) aplicație IT: software instalat și funcțional pe un dispozitiv mobil sau fix, aparținând exclusiv centrului de rezervări autorizat și purtând numele acestuia.

...'

  1. Articolul 21 din anexa 1 la Decizia nr. 178/2008, astfel cum a fost modificată, care rezultă din articolele II și III din Decizia nr. 626/2017, este redactat după cum urmează:

'1. În municipiul București, serviciile de dispecerat sunt obligatorii pentru toate taxiurile transportatorilor autorizați și pot fi furnizate numai de către centrele de rezervări autorizate de autoritatea de autorizare competentă a municipiului București, în condiții care să asigure clienților posibilitatea de a solicita aceste servicii telefonic sau prin alte mijloace, inclusiv prin aplicații conectate la internet care trebuie să poarte numele centrului de rezervări care figurează în autorizația de dispecerat acordată de autoritatea de autorizare competentă a municipiului București.

...

3a. Serviciile de dispecerat sunt obligatorii pentru toate taxiurile transportatorilor autorizați care operează în regim de taxi în municipiul București și pot fi furnizate numai de către centrele de rezervări autorizate de autoritatea de autorizare competentă a municipiului București, în condiții care să asigure clienților posibilitatea de a solicita aceste servicii telefonic sau prin alte mijloace (aplicații informatice, rezervări efectuate pe site-ul unui centru de rezervări) și de a le transmite taximetriștilor prin intermediul unui radio bidirecțional.

  1. Articolul 41 alineatul (2a) din anexa 1 la decizia menționată, astfel cum a fost modificată, care rezultă din articolul IV din Decizia nr. 626/2017, prevede că, în exercitarea activităților de taximetrie, conducătorii de taxi sunt obligați, printre altele, să se abțină de la utilizarea telefoanelor sau a altor dispozitive mobile atunci când prestează servicii de transport.
  2. Articolul 59 alineatul (6a) din anexa 1 la decizia respectivă, astfel cum a fost modificată, care rezultă din articolul V din Decizia nr. 626/2017, prevede:

"Nerespectarea obligațiilor prevăzute la articolul 21 alineatul (3a), aplicabile tuturor activităților comparabile, indiferent de modul și împrejurările în care sunt desfășurate, care are ca rezultat contactarea unui conducător auto neautorizat sau a unui transportator în regim de taxi autorizat pentru a transporta o persoană sau un grup de persoane în municipiul București, se sancționează cu amendă de la 4 500 la 5 000 [lei românești (RON) (între aproximativ 929 și 1 032 EUR)].

Litigiu în acțiunea principală, procedură și întrebări preliminare

  1. S.C. Star Taxi App SRL ("Star Taxi App"), o societate de drept român cu sediul în București, operează o aplicație smartphone omonimă care pune în legătură directă utilizatorii serviciilor de taxi cu șoferii de taxi.
  2. Această aplicație permite efectuarea unei căutări care afișează o listă a șoferilor de taxi disponibili pentru o cursă. Clientul este apoi liber să aleagă un anumit șofer. Star Taxi App nu transmite rezervări către șoferii de taxi și nu stabilește tariful, care este plătit direct șoferului la sfârșitul cursei.
  3. Star Taxi App încheie contracte de prestări de servicii direct cu șoferii de taxi autorizați și licențiați pentru prestarea de servicii de taxi, fără a efectua niciun proces de selecție sau de recrutare. În temeiul acestor contracte, șoferii au acces la o aplicație informatică și sunt dotați cu un smartphone pe care este instalată aplicația și cu o cartelă SIM care include o cantitate limitată de date pentru a permite utilizarea aplicației, în schimbul unei plăți lunare din partea șoferului de taxi către Star Taxi App. În plus, această societate nu controlează nici calitatea vehiculelor și a șoferilor acestora, nici comportamentul șoferilor.
  4. La 19 decembrie 2017, Consiliul General al Municipiului București a adoptat Hotărârea nr. 626/2017, care a extins domeniul de aplicare al obligației de a solicita autorizație pentru activitatea de "dispecerat" la operatorii de aplicații informatice precum Star Taxi App. Star Taxi App a fost amendată cu 4 500 RON (aproximativ 929 EUR) pentru că a încălcat aceste norme.
  5. Considerând că activitatea sa constituie un serviciu al societății informaționale căruia i se aplică principiul excluderii autorizației prealabile prevăzut la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2000/31, Star Taxi App a formulat o plângere administrativă prealabilă prin care a solicitat revocarea Deciziei nr. 626/2017. Această cerere a fost respinsă pentru motivul că normele contestate, pe de o parte, deveniseră necesare ca urmare a dimensiunii considerabile a preluării ilegale de rezervări de către persoane juridice neautorizate și, pe de altă parte, nu aduceau atingere libertății de a presta servicii prin mijloace electronice, întrucât asigurau cadrul unui serviciu de intermediere în legătură cu activitatea de transport de persoane în regim de taxi.
  6. Prin urmare, Star Taxi App a introdus o acțiune în anulare a Deciziei nr. 626/2017 în fața Tribunalului București (Tribunalul București, România).
  7. În aceste condiții, Tribunalul București a hotărât să suspende procedura și să adreseze Curții de Justiție următoarele întrebări preliminare:

"(1) Dispozițiile Directivei [98/34] [articolul 1 alineatul (2)], astfel cum a fost modificată prin Directiva [98/48], și ale Directivei [2000/31] [articolul 2 litera (a)], care prevăd că un serviciu al societății informaționale este un "serviciu ... prestat în schimbul unei remunerații, la distanță, prin mijloace electronice și la cererea individuală a unui destinatar de servicii", trebuie interpretat în sensul că o activitate precum cea desfășurată de Star Taxi App SRL (și anume un serviciu care constă în punerea în legătură directă, prin intermediul unei aplicații electronice, a pasagerilor care călătoresc în taxi, cu șoferii de taxi) trebuie considerată în mod specific un serviciu al societății informaționale și al economiei colaborative (ținând seama de faptul că Star Taxi App SRL nu îndeplinește criteriile pentru a fi o întreprindere de transport examinate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene la punctul 39 din Hotărârea sa din 20 decembrie 2017, Asociación Profesional Elite Taxi, C-434/15, EU:C:2017:981, cu referire la Uber)?

(2) În cazul în care [aplicația exploatată de] Star Taxi App SRL trebuie considerată un serviciu al societății informaționale, dispozițiile articolului 4 din Directiva [2000/31], ale articolelor 9, 10 și 16 din Directiva [2006/123] și ale articolului 56 TFUE implică aplicarea principiului liberei prestări a serviciilor la activitatea desfășurată de Star Taxi App SRL? În cazul unui răspuns afirmativ la această întrebare, aceste dispoziții se opun unor norme precum cele prevăzute la articolele I, II, III, IV și V din [Decizia nr. 626/2017]?

(3) În cazul în care Directiva [2000/31] se aplică serviciului furnizat de Star Taxi App SRL, restricțiile impuse de un stat membru libertății de a furniza servicii ale societății informaționale care condiționează furnizarea unor astfel de servicii de deținerea unei autorizații sau a unei licențe sunt măsuri valabile de derogare de la articolul 3 alineatul (2) din Directiva [2000/31] în conformitate cu articolul 3 alineatul (4) din această directivă?

(4) Dispozițiile articolului 5 din Directiva [2015/1535] se opun adoptării, fără notificarea prealabilă a Comisiei Europene, a unor reglementări precum cele prevăzute la articolele I, II, III, IV și V din [Decizia nr. 626/2017]?

  1. Cererea de decizie preliminară a fost primită de Curte la 29 ianuarie 2019. Au depus observații scrise Star Taxi App, Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul București prin Primar General (denumită în continuare "municipiul București"), Guvernul Țărilor de Jos și Comisia. Star Taxi App și Comisia au răspuns, de asemenea, în scris la întrebările adresate de Curte, care a decis să se pronunțe asupra cauzei fără audiere din cauza riscurilor legate de pandemia Covid-19. Analiză
  2. Instanța de trimitere a adresat patru întrebări preliminare privind interpretarea mai multor dispoziții din dreptul Uniunii într-un context precum cel în discuție în litigiul principal. Voi examina aceste întrebări în ordinea în care au fost formulate, tratând împreună a doua și a treia întrebare. Cu toate acestea, trebuie observat că nu toate dispozițiile de drept al Uniunii menționate de instanța de trimitere sunt aplicabile într-o situație precum cea de față. Prin urmare, întrebările adresate trebuie reformulate. Prima întrebare preliminară Observații preliminare
  3. În primul rând, în cadrul primei întrebări adresate, instanța de trimitere menționează articolul 1 alineatul (2) din Directiva 98/34, astfel cum a fost modificată prin Directiva 98/48. Or, Directiva 98/34 a fost abrogată și înlocuită prin Directiva 2015/1535 înainte de adoptarea Deciziei nr. 626/2017. În temeiul articolului 10 al doilea paragraf din Directiva 2015/1535, trimiterile la directiva abrogată trebuie interpretate ca trimiteri la Directiva 2015/1535.
  4. În continuare, după cum subliniază pe bună dreptate Comisia în observațiile sale, conceptul de "economie colaborativă" nu are nicio semnificație juridică în legislația UE, deoarece legislația UE conferă un statut special numai serviciilor societății informaționale.
  5. Prin urmare, prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 2 litera (a) din Directiva 2000/31, coroborat cu articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2015/1535, trebuie interpretat în sensul că un serviciu care constă în punerea în legătură directă, prin intermediul unei aplicații electronice, a pasagerilor care călătoresc în taxi cu șoferii de taxi constituie un "serviciu al societății informaționale". Articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2015/1535
  6. Pentru a recapitula, articolul 2 litera (a) din Directiva 2000/31 definește "serviciul societății informaționale" prin trimitere la articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2015/1535.
  7. Conform acestei din urmă dispoziții, un serviciu al societății informaționale este "orice serviciu furnizat în mod normal contra cost, la distanță, prin mijloace electronice și la cererea individuală a unui destinatar de servicii". Acești termeni sunt la rândul lor definiți. În special, un serviciu este furnizat prin mijloace electronice atunci când este "trimis inițial și primit la destinație prin intermediul unui echipament electronic de prelucrare ... și de stocare a datelor și este transmis, vehiculat și primit în întregime prin cablu, radio, mijloace optice sau alte mijloace electromagnetice".
  8. Nu pare să existe nicio îndoială că un serviciu precum cel oferit de Star Taxi App corespunde definiției menționate mai sus.
  9. În primul rând, acest serviciu este prestat contra cost, întrucât șoferii de taxi plătesc o taxă pentru utilizarea sa. Deși această utilizare este gratuită pentru pasageri, aceștia trebuie, de asemenea, să fie considerați destinatari ai serviciului. Acest lucru nu afectează faptul că serviciul furnizat de Star Taxi App este plătit. Este suficient ca acest serviciu să facă obiectul unei plăți pentru una dintre categoriile de utilizatori, în acest caz șoferii de taxi. (9)
  10. În al doilea rând, serviciul în cauză este prestat la distanță: acesta nu necesită prezența simultană a prestatorului (Star Taxi App) și a destinatarilor (șoferi și pasageri). Prezența simultană a ambelor categorii de utilizatori ai acestui serviciu este, desigur, necesară pentru prestarea ulterioară a serviciului de transport. Cu toate acestea, acest serviciu este separat de serviciul de conexiune în discuție în prezenta procedură.
  11. În al treilea rând, serviciul în discuție în cazul de față este, de asemenea, furnizat la cererea individuală a unui destinatar al serviciului. Mai exact, în cazul de față este necesară solicitarea simultană a doi destinatari: solicitarea conducătorului auto atunci când acesta este conectat la serviciu și solicitarea unui pasager care dorește să obțină informații privind conducătorii auto disponibili.
  12. În al patrulea și ultimul rând, serviciul este furnizat prin mijloace electronice. Acesta funcționează prin intermediul unei aplicații, și anume un software pentru smartphone, și utilizează astfel echipamente electronice pentru prelucrarea și stocarea datelor. Acesta este transmis prin telefonie celulară sau alte forme de acces la internet și utilizează, prin urmare, mijloace de comunicare electronică.
  13. Este adevărat că, potrivit informațiilor furnizate de instanța de trimitere, Star Taxi App furnizează, de asemenea, șoferilor de taxi smartphone-uri pe care este instalată aplicația sa pentru ca aceștia să poată utiliza serviciul în cauză. Acest aspect al serviciului nu este furnizat la distanță sau prin mijloace electronice și, prin urmare, nu corespunde definiției menționate mai sus. Cu toate acestea, furnizarea de smartphone-uri este un aspect accesoriu al serviciului, al cărui scop este de a facilita prestarea serviciului principal de punere în legătură a conducătorilor auto cu pasagerii. Prin urmare, aceasta nu afectează natura activității Star Taxi App ca serviciu furnizat la distanță.
  14. În consecință, o activitate precum cea desfășurată de Star Taxi App se încadrează în definiția "serviciului societății informaționale" în sensul articolului 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2015/1535. (10) Hotărârea pronunțată în cauza Asociación Profesional Elite Taxi
  15. Cu toate acestea, din jurisprudența Curții reiese că, în anumite împrejurări, un serviciu poate să nu fie considerat ca făcând parte din noțiunea de "serviciu al societății informaționale", chiar dacă prezintă, cel puțin în ceea ce privește unele dintre elementele sale constitutive, caracteristicile cuprinse în definiția de la articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2015/1535. (11)
  16. Acesta este în special cazul în care serviciul furnizat prin mijloace electronice este inerent legat de furnizarea unui alt serviciu, care este serviciul principal și nu este furnizat prin mijloace electronice, cum ar fi un serviciu de transport. (12)
  17. Potrivit Curții, această legătură inerentă se caracterizează prin faptul că furnizorul serviciului prestat prin mijloace electronice controlează aspectele esențiale ale celuilalt serviciu, inclusiv selectarea (13) furnizorilor acestui alt serviciu. (14)
  18. Cu toate acestea, situația pare să fie diferită în cazul unui serviciu precum cel oferit de Star Taxi App. În primul rând, Star Taxi App nu are nevoie să recruteze taximetriști, deoarece aceștia sunt autorizați și dispun de mijloacele necesare pentru a furniza servicii de transport urban. Star Taxi App nu le oferă nimic mai mult decât serviciul său ca o completare pentru a spori eficiența propriilor servicii. Potrivit Star Taxi App, șoferii de taxi nu sunt angajați, precum șoferii Uber, ci clienți, cu alte cuvinte, beneficiari ai serviciului. În al doilea rând, Star Taxi App nu exercită un control sau o influență decisivă asupra condițiilor în care sunt prestate serviciile de transport de către șoferii de taxi, care sunt liberi să stabilească aceste condiții sub rezerva oricăror limite impuse de legislația în vigoare. (15)
  19. Prin urmare, nu împărtășesc opinia Municipiului București potrivit căreia situația din litigiul principal este comparabilă cu cea din cauza care a dat naștere hotărârii Asociación Profesional Elite Taxi. (16)
  20. Este adevărat că serviciul Star Taxi App este auxiliar serviciilor de transport în regim de taxi și este dependent din punct de vedere economic de aceste servicii, deoarece nu ar avea niciun sens fără ele.
  21. Cu toate acestea, această dependență diferă complet de dependența care caracterizează relația dintre operatorul aplicației UberPop și șoferii care își desfășoară activitatea în cadrul acestei aplicații. Pentru a putea furniza serviciul său de intermediere prin intermediul acestei aplicații, Uber a trebuit să creeze ex nihilo serviciul de transport corespunzător furnizat de șoferi neprofesioniști - care nu exista anterior - și, în consecință, să organizeze funcționarea generală a acestuia. (17) Astfel, aplicația UberPop nu putea funcționa fără serviciile furnizate de șoferi, iar șoferii nu puteau oferi aceste servicii într-un mod viabil din punct de vedere economic fără aplicația respectivă. Din acest motiv, modelul economic și strategia comercială ale Uber îi impun să determine condițiile esențiale ale serviciului de transport, începând cu prețul, astfel încât să devină, deși indirect, furnizorul de facto al acestor servicii. (18)
  22. În schimb, serviciul oferit de Star Taxi App este un serviciu auxiliar al unui serviciu de transport în regim de taxi preexistent și organizat. Rolul Star Taxi App se limitează la cel al unui furnizor extern de servicii auxiliare, care sunt importante, dar nu esențiale pentru eficiența serviciului principal, și anume serviciul de transport. Deși serviciul furnizat de Star Taxi App este astfel dependent din punct de vedere economic de serviciul de transport, acesta poate fi independent din punct de vedere funcțional și poate fi furnizat de un alt prestator de servicii decât prestatorii de servicii de transport. Prin urmare, aceste două servicii nu sunt intrinsec legate în sensul jurisprudenței Curții menționate la punctul anterior. (19)
  23. Municipiul București susține că serviciul Star Taxi App trebuie să fie considerat parte integrantă a serviciului de transport în regim de taxi, întrucât legislația națională clasifică un astfel de serviciu drept "serviciu de dispecerat", care este obligatoriu pentru toți furnizorii de servicii de transport în regim de taxi.
  24. Este suficient să se constate că, în cadrul normelor privind serviciile de transport, statele membre sunt libere să impună transportatorilor să recurgă la alte servicii, inclusiv la serviciile societății informaționale. Cu toate acestea, această cerință nu poate exclude aceste din urmă servicii din domeniul de aplicare al normelor prevăzute de Directiva 2000/31 și nu poate scuti statele membre de obligațiile care decurg din acestea. Răspuns la prima întrebare adresată
  25. Prin urmare, un serviciu de intermediere între taximetriștii profesioniști și pasageri prin intermediul unei aplicații pentru smartphone, precum cel furnizat de Star Taxi App, prezintă caracteristicile unui serviciu al societății informaționale în sensul articolului 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2015/1535, fără a fi însă intrinsec legat de serviciul de transport în sensul jurisprudenței Curții menționate anterior. (20)
  26. Prin urmare, propun să se răspundă la prima întrebare preliminară că articolul 2 litera (a) din Directiva 2000/31 coroborat cu articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2015/1535 trebuie interpretat în sensul că un serviciu care constă în punerea în legătură directă, prin intermediul unei aplicații electronice, a pasagerilor care călătoresc în taxi cu șoferii de taxi constituie un serviciu al societății informaționale atunci când acest serviciu nu este intrinsec legat de serviciul de transport în taxi, astfel încât nu face parte integrantă din serviciul de transport în taxi în sensul Hotărârii Asociación Profesional Elite Taxi. (21) A doua și a treia întrebare adresate
  27. Prin intermediul celei de a doua și al celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită Curții să aprecieze Decizia nr. 626/2017 în lumina articolelor 3 și 4 din Directiva 2000/31, a articolelor 9, 10 și 16 din Directiva 2006/123 și a articolului 56 TFUE. Voi examina aceste întrebări în raport cu fiecare act legislativ menționat de instanța de trimitere, începând cu actul ale cărui dispoziții se referă cel mai îndeaproape la serviciile societății informaționale, și anume Directiva 2000/31. Directiva 2000/31
  28. Prin intermediul celei de a doua și al celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, în special să se stabilească dacă articolele 3 și 4 din Directiva 2000/31 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări a unui stat membru care, precum Decizia nr. 178/2008, astfel cum a fost modificată prin Decizia nr. 626/2017, supune serviciile de intermediere, prestate prin mijloace electronice, între șoferii de taxi și pasagerii potențiali aceleiași obligații de obținere a unei autorizații ca cea impusă operatorilor de servicii de "dispecerat" de taxi prestate prin alte mijloace, inclusiv prin radio.

- Articolul 3 din Directiva 2000/31

  1. În primul rând, trebuie subliniat că, întrucât Star Taxi App este o societate de drept român cu sediul social în București, litigiul din acțiunea principală este limitat la un singur stat membru.
  2. Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2000/31 impune pur și simplu statelor membre să se asigure că serviciile societății informaționale furnizate de furnizorii de servicii stabiliți pe teritoriul lor respectă dispozițiile naționale în vigoare care intră în domeniul coordonat, astfel cum este definit la articolul 2 litera (h) din această directivă. În plus, articolul 3 alineatul (2) din directiva menționată interzice statelor membre, de regulă, să restricționeze libertatea de a furniza servicii ale societății informaționale dintr-un alt stat membru, articolul 3 alineatul (4) introducând excepții de la această interdicție.
  3. Prin urmare, articolul 3 din Directiva 2000/31 stabilește un fel de principiu al recunoașterii reciproce a serviciilor societății informaționale între statele membre. Rezultă că acest articol nu se aplică în situația unui prestator de servicii ale societății informaționale în statul său membru de origine. Prin urmare, articolul 3 din Directiva 2000/31 nu este aplicabil litigiului din acțiunea principală.

- Articolul 4 din Directiva 2000/31

  1. Articolul 4 din Directiva 2000/31 interzice statelor membre să supună inițierea și exercitarea activității unui prestator de servicii al societății informaționale autorizării prealabile sau oricărei alte cerințe cu efect echivalent.
  2. Această dispoziție apare în capitolul II din Directiva 2000/31, intitulat "Principii", în secțiunea 1 "Cerințe privind stabilirea și informarea". Capitolul II stabilește o serie de drepturi și obligații pentru furnizorii de servicii ale societății informaționale, pe care statele membre trebuie să le respecte. Scopul acestor dispoziții este de a armoniza legislațiile statelor membre referitoare la aceste servicii pentru a asigura eficacitatea principiului recunoașterii reciproce care rezultă din articolul 3 din Directiva 2000/31. Prin urmare, dispozițiile capitolului II din directiva menționată armonizează normele pe care statele membre le impun furnizorilor de servicii ale societății informaționale stabiliți pe teritoriul lor. (22)
  3. Este logic că același lucru este valabil și pentru interzicerea oricărui regim de autorizare pentru astfel de servicii. Prin urmare, această interdicție este valabilă în situația prestatorilor de servicii ale societății informaționale din statele lor membre de origine. Astfel, articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2000/31 este, în principiu, aplicabil litigiului din acțiunea principală.
  4. Cu toate acestea, potrivit articolului 4 alineatul (2) din această directivă, interdicția prevăzută la articolul 4 alineatul (1) din aceasta nu aduce atingere regimurilor de autorizare care nu vizează în mod specific și exclusiv serviciile societății informaționale. Prin urmare, este necesar să se stabilească dacă regimul de autorizare în discuție în litigiul principal vizează în mod specific și exclusiv serviciile societății informaționale.
  5. Trebuie să precizez de la început că articolul 4 alineatul (2) din Directiva 2000/31 este mai exigent decât dispoziția similară prevăzută la articolul 1 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2015/1535 în definiția "norme privind serviciile". Această din urmă dispoziție exclude orice norme care nu vizează în mod specific serviciile societății informaționale. În schimb, în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 2000/31, interdicția prevăzută la articolul 4 alineatul (1) din aceasta se aplică numai regimurilor de autorizare care vizează în mod specific și exclusiv serviciile societății informaționale.
  6. Potrivit informațiilor din cererea de decizie preliminară, în dreptul românesc, cerința obținerii unei autorizații pentru accesul la activitatea de dispecerat taxi rezultă din articolul 15 alineatul (1) din Legea nr. 38/2003. Restul acestui articol stabilește cerințele care trebuie îndeplinite pentru obținerea autorizației, condițiile de acordare a acesteia și normele aplicabile pentru exercitarea activității.
  7. Ulterior, aceste dispoziții sunt puse în aplicare la nivel local de către diferitele autorități abilitate să acorde autorizații, în speță municipiul București. În acest scop, municipiul București a adoptat Hotărârea nr. 178/2008. Această hotărâre a fost modificată ulterior prin Hotărârea nr. 626/2017, care, prin introducerea noțiunii de "dispecerat prin orice alte mijloace" (23), a precizat că obligația de autorizare se aplică serviciilor de tipul celor prestate de Star Taxi App, și anume serviciile societății informaționale constând în intermedierea între taximetriști și pasageri.
  8. Prin urmare, problema de drept la care trebuie să se răspundă este dacă o dispoziție națională care are ca rezultat obligarea furnizorilor de servicii ale societății informaționale la obținerea unei autorizații - obligație care, de altfel, există deja pentru furnizorii de servicii similare care nu sunt servicii ale societății informaționale - constituie un regim de autorizare care vizează în mod specific și exclusiv furnizorii acestei a doua categorii de servicii, în sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 2000/31.
  9. Cred că răspunsul la această întrebare trebuie să fie negativ.
  10. Justificarea articolului 4 alineatul (2) din Directiva 2000/31 este aceea de a preveni tratamentul inegal între serviciile societății informaționale și serviciile similare care nu se încadrează în această noțiune. Atunci când un regim general de autorizare este destinat să se aplice și serviciilor prestate la distanță prin mijloace electronice, este probabil ca aceste servicii să constituie, din punct de vedere economic, substitute ale serviciilor prestate prin mijloace "tradiționale" și, prin urmare, să fie în concurență directă cu această a doua categorie de servicii. În absența obligației de a obține o autorizație, serviciile societății informaționale ar fi plasate într-o poziție concurențială preferențială, cu încălcarea principiilor concurenței loiale și egalității de tratament. (24) Cu alte cuvinte, deși scopul legiuitorului UE prin adoptarea Directivei 2000/31 a fost de a încuraja dezvoltarea serviciilor societății informaționale, intenția sa nu a fost de a permite operatorilor economici să se sustragă de la toate obligațiile legale doar pentru că operează "online". Mi se pare că aceste preocupări erau implicite în cauza care a dat naștere hotărârii Asociación Profesional Elite Taxi. (25)
  11. Deoarece serviciile societății informaționale sunt rezultatul evoluțiilor tehnologice deosebit de rapide din ultimii ani, acestea intră adesea pe piețe deja ocupate de servicii "tradiționale". Aceste servicii tradiționale pot fi supuse unor regimuri de autorizare. În funcție de obiectul și de formularea dispozițiilor naționale în cauză, poate fi mai mult sau mai puțin evident că anumite norme, inclusiv regimurile de autorizare, concepute pentru servicii care nu sunt furnizate la distanță și prin mijloace electronice, se aplică unor servicii similare care sunt furnizate în acest mod și care se încadrează astfel în conceptul de "serviciu al societății informaționale". Prin urmare, poate fi necesar să se clarifice normele existente, la nivel legislativ sau de punere în aplicare, pentru a confirma aplicarea acestora la serviciile societății informaționale. O astfel de acțiune legislativă sau administrativă, care face ca serviciile societății informaționale să facă obiectul normelor existente, nu echivalează, totuși, cu crearea unui nou regim de autorizare care să vizeze în mod specific și exclusiv aceste servicii. Aceasta seamănă mai degrabă cu o adaptare a regimului existent pentru a ține seama de noile circumstanțe.
  12. Prin urmare, în opinia mea, ar fi contrar eficacității articolului 4 alineatul (2) din Directiva 2000/31 dacă, ca urmare a unei astfel de acțiuni "tehnice", interdicția de la alineatul (1) al acestui articol ar împiedica aplicarea anumitor sisteme de autorizare existente la serviciile societății informaționale, în timp ce alte sisteme ar putea fi aplicabile acestora proprio vigore, datorită articolului 4 alineatul (2).
  13. Același raționament se aplică în cazul în care extinderea unui regim de autorizare preexistent pentru a acoperi serviciile societății informaționale necesită ajustări din cauza caracteristicilor specifice ale acestor servicii în comparație cu serviciile pentru care regimul a fost conceput inițial. Aceste adaptări pot viza, printre altele, condițiile de obținere a autorizației. După cum voi arăta mai jos, tocmai lipsa acestor adaptări poate pune sub semnul întrebării legalitatea aplicării regimului de autorizare la serviciile societății informaționale.
  14. În sfârșit, nu cred, așa cum sugerează Comisia, că abordarea Curții în cauza Falbert și alții (26) este aplicabilă prin analogie prezentei cauze. În această hotărâre (27), Curtea a statuat că o normă națională care are drept scop și obiect extinderea unei norme existente la serviciile societății informaționale trebuie calificată drept "normă privind serviciile" în sensul articolului 1 alineatul (5) din Directiva 98/34. (28) Cu toate acestea, astfel cum am arătat deja la punctul 63 din prezentul aviz, normele privind serviciile în sensul Directivei 2015/1535 sunt norme care privesc în mod specific serviciile societății informaționale, în timp ce articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2000/31 interzice numai regimurile de autorizare care privesc în mod specific și exclusiv aceste servicii. În plus, Curtea a statuat în mod constant că dispozițiile naționale care se limitează la a stabili condițiile care reglementează stabilirea sau prestarea de servicii de către întreprinderi, precum dispozițiile care supun exercitarea unei activități economice unei autorizații prealabile, nu constituie reglementări tehnice în sensul Directivei 2015/1535, întrucât acest principiu se aplică și normelor privind serviciile. (29) Prin urmare, nu ar fi coerent să se stabilească o analogie interpretativă între articolul 1 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2015/1535 și articolul 4 alineatul (2) din Directiva 2000/31, care se referă tocmai la regimurile de autorizare.
  15. Pentru aceste motive, consider că articolul 4 alineatul (2) din Directiva 2000/31 trebuie interpretat în sensul că o dispoziție națională care extinde obligația de a obține o autorizație la prestatorii de servicii din societatea informațională - obligație la care erau deja supuși prestatorii de servicii similare care nu sunt servicii din societatea informațională - nu constituie un regim de autorizare care vizează în mod specific și exclusiv prestatorii acestei a doua categorii de servicii. Prin urmare, interdicția prevăzută la articolul 4 alineatul (1) din directiva menționată nu se opune aplicării unui astfel de regim la serviciile societății informaționale.
  16. Cu toate acestea, această constatare este supusă condiției ca serviciile care fac obiectul regimului de autorizare existent și care nu sunt prestate prin mijloace electronice și serviciile societății informaționale la care se extinde acest regim să fie echivalente în termeni economici. Această echivalență trebuie să fie evaluată din perspectiva utilizatorului serviciului, cu alte cuvinte, serviciile trebuie să fie interschimbabile din perspectiva acestuia.
  17. Această chestiune pare să facă obiectul unui litigiu între părțile din litigiul principal. Municipiul București susține în observațiile sale că o activitate precum cea desfășurată de Star Taxi App este echivalentă cu activitatea de dispecerat taxi în sensul Legii nr. 38/2003 și, prin urmare, intră sub incidența obligației de a obține o autorizație de centru de rezervare în temeiul acestei legi. Prin urmare, Decizia nr. 626/2017, ca și Decizia nr. 178/2008, a fost adoptată în temeiul acestei legi. În schimb, Star Taxi App contestă această afirmație, susținând că activitatea sa este de altă natură, se limitează la punerea în legătură a taximetriștilor cu clienții și, prin urmare, nu intră sub incidența dispozițiilor Legii nr. 38/2003.
  18. Din păcate, acest aspect nu pare să fi fost soluționat de instanța de trimitere, care citează Legea nr. 38/2003 ca fiind unul dintre actele juridice relevante pentru soluționarea litigiului din acțiunea principală, dar precizează totodată că extinderea noțiunii de "dispecerizare" la aplicațiile informatice "depășește cadrul legal". Numai interpretarea Directivei 2000/31 de către Curte nu poate rezolva această dilemă, întrucât depinde de constatări de fapt pe care numai instanța de trimitere este în măsură să le facă.
  19. Prin urmare, articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2000/31 nu se opune unor dispoziții naționale precum cele din Decizia nr. 178/2008, astfel cum a fost modificată prin Decizia nr. 626/2017, cu condiția ca serviciile reglementate de aceste dispoziții să fie considerate echivalente din punct de vedere economic. Cu toate acestea, dacă instanța națională ar constata că servicii precum cele furnizate de Star Taxi App nu sunt echivalente din punct de vedere economic cu serviciile de dispecerat taxi, astfel încât Decizia nr. 626/2017 ar trebui să fie considerată de facto un regim de autorizare de sine stătător, acest regim ar fi vizat de interdicția prevăzută la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2000/31. (30)

- Observație finală

  1. În observațiile sale, Comisia constată că dispozițiile combinate ale Deciziei nr. 626/2017, în special cele referitoare la obligația de a transmite prin radio rezervările către șoferi și la interdicția ca șoferii să utilizeze telefoanele mobile atunci când prestează servicii de transport (31), pot fi interpretate ca interzicând de facto prestarea de servicii precum cele oferite de Star Taxi App.
  2. Or, această chestiune nu a fost ridicată de instanța de trimitere în cererea sa, care privește obligația de a obține o autorizație. În plus, în răspunsul său la o întrebare specifică adresată de Curte cu privire la acest subiect, Star Taxi App a recunoscut că își poate continua activitatea cu condiția să respecte cerințele impuse centrelor de rezervare și să obțină autorizația.
  3. Prin urmare, consider că o eventuală interzicere a activității Star Taxi App este prea ipotetică pentru ca prezenta cauză să poată fi analizată din acest punct de vedere. În plus, Curtea nu dispune de suficiente informații cu privire la această chestiune. Directiva 2006/123
  4. Astfel cum am arătat, trebuie să se considere că interzicerea oricărui regim de autorizare prevăzută la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2000/31 nu se aplică regimului în discuție în litigiul principal, întrucât acest regim nu privește în mod specific și exclusiv serviciile societății informaționale, ci privește și servicii similare care nu intră în această clasificare. Or, aceste alte servicii ar putea intra sub incidența Directivei 2006/123. Prin urmare, este necesar să se stabilească dacă această directivă este aplicabilă în speță și, în caz afirmativ, dacă se opune unui regim de autorizare precum cel în discuție în acțiunea principală.

- Aplicabilitatea Directivei 2006/123

  1. Potrivit articolului 2 alineatul (1) din Directiva 2006/123, această directivă se aplică serviciilor prestate de prestatorii stabiliți într-un stat membru, ceea ce include, fără îndoială, serviciile în discuție în litigiul principal.
  2. Cu toate acestea, articolul 2 alineatul (2) din această directivă exclude anumite servicii din domeniul de aplicare al directivei, în special serviciile din domeniul transporturilor care intră în domeniul de aplicare al titlului VI din TFUE. (32) Considerentul 21 din Directiva 2006/123 arată în mod clar că termenul "transport" în sensul acestei dispoziții include taxiurile. Această noțiune include și serviciile de intermediere între șoferii de taxi și clienții acestora?
  3. Articolul 2 alineatul (2) litera (d) din Directiva 2006/123 a mai fost interpretat de Curte. Aceasta a statuat că, în ceea ce privește serviciile de inspecție tehnică a vehiculelor, această dispoziție acoperă nu numai orice act fizic de deplasare a persoanelor sau a mărfurilor dintr-un loc în altul cu ajutorul unui vehicul, al unei aeronave sau al unei nave maritime, ci și orice serviciu inerent legat de un astfel de act. (33)
  4. Curtea a constatat că serviciile de inspecție tehnică sunt intrinsec legate de serviciile de transport în sens strict, în măsura în care acestea constituie o condiție prealabilă indispensabilă pentru acestea din urmă, contribuind la asigurarea siguranței rutiere. (34)
  5. Curtea a observat, de asemenea, că măsurile de armonizare a acestor servicii de inspecție tehnică au fost adoptate în temeiul dispozițiilor TFUE privind transporturile. (35) Contrar opiniei exprimate de Comisie în prezenta cauză, această constatare mi se pare decisivă pentru interpretarea articolului 2 alineatul (2) litera (d) din Directiva 2006/123. Această dispoziție face trimitere în mod expres la titlul din TFUE referitor la transporturi (în prezent titlul VI din TFUE). Aceasta deoarece, în temeiul articolului 58 alineatul (1) TFUE, libera prestare a serviciilor în domeniul transporturilor este reglementată de titlul TFUE referitor la transporturi. Prin urmare, Directiva 2006/123 nu poate reglementa libertatea de a presta servicii în acest domeniu. Prin adoptarea directivelor referitoare la serviciile de inspecție tehnică auto în temeiul dispozițiilor titlului VI din TFUE, legiuitorul Uniunii a inclus implicit aceste servicii în domeniul transporturilor în sensul atât al articolului 58 alineatul (1) TFUE, cât și al articolului 2 alineatul (2) litera (d) din Directiva 2006/123. Prin urmare, această alegere a temeiului juridic pentru măsurile de armonizare este decisivă pentru excluderea serviciilor în cauză din domeniul de aplicare al Directivei 2006/123. (36)
  6. În ceea ce privește serviciile de intermediere precum cele în discuție în litigiul principal, acestea nu par să aibă o legătură intrinsecă cu serviciile de taximetrie în sensul jurisprudenței Curții citate anterior, întrucât nu constituie o condiție indispensabilă pentru prestarea acestor din urmă servicii în același mod ca inspecția tehnică auto. Este adevărat că legislația română impune fiecărui prestator de servicii de taxi să utilizeze servicii de dispecerat. Cu toate acestea, o astfel de cerință impusă la nivel național nu poate determina clasificarea unei categorii de servicii din punctul de vedere al dreptului Uniunii.
  7. În plus, aceste servicii de intermediere nu fac obiectul niciunei măsuri specifice de armonizare adoptate pe baza dispozițiilor din TFUE privind transportul.
  8. Prin urmare, nu văd niciun motiv pentru a exclude aceste servicii din domeniul de aplicare al Directivei 2006/123 în temeiul articolului 2 alineatul (2) litera (d).
  9. În plus, articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2006/123 conține o normă potrivit căreia dispozițiile unor acte specifice de drept al Uniunii care reglementează accesul la servicii și exercitarea acestora în anumite sectoare prevalează asupra celor din Directiva 2006/123 în caz de conflict. Cu toate că articolul 3 alineatul (1) din această directivă nu se referă în mod expres la Directiva 2000/31 în a doua teză, care enumeră alte directive, mi se pare totuși clar că această normă privește și Directiva 2000/31. Directiva 2000/31, în măsura în care reglementează accesul la serviciile societății informaționale și exercitarea acestora, constituie o lex specialis în raport cu Directiva 2006/123. (37)
  10. Cu toate acestea, întrucât interzicerea oricărui regim de autorizare prevăzută la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2000/31 nu se aplică unor servicii precum cele în discuție în acțiunea principală, nu există niciun conflict între cele două directive. Excluderea aplicabilității acestei interdicții care rezultă din articolul 4 alineatul (2) din Directiva 2000/31 nu înseamnă că statele membre sunt împuternicite necondiționat să aplice regimuri de autorizare în situațiile prevăzute de această dispoziție. Numai articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2000/31 este inaplicabil; aceste regimuri de autorizare rămân supuse altor norme de drept al Uniunii, precum Directiva 2006/123, inclusiv în măsura în care acestea privesc serviciile societății informaționale.
  11. Prin urmare, articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2006/123 nu se opune aplicării acestei directive la regimul de autorizare în discuție în litigiul principal, inclusiv în măsura în care acesta privește serviciile societății informaționale.
  12. În întrebarea preliminară, instanța de trimitere menționează articolele 9, 10 și 16 din Directiva 2006/123. Or, articolul 16 din această directivă se referă la libera prestare a serviciilor în alte state membre decât cel al locului de stabilire al prestatorului. Astfel cum s-a arătat la punctul 56 din prezentele concluzii, litigiul din acțiunea principală privește exercitarea unei activități de servicii de către o societate română pe teritoriul României. Prin urmare, articolul 16 din Directiva 2006/123 nu este aplicabil prezentului litigiu.
  13. În schimb, dispozițiile acestei directive referitoare la libertatea de stabilire, și anume articolele 9-15, sunt aplicabile. Curtea a statuat că aceste articole sunt aplicabile situațiilor pur interne. (38)

- Articolele 9 și 10 din Directiva 2006/123

  1. Articolul 9 din Directiva 2006/123 se bazează pe principiul conform căruia activitățile de servicii nu trebuie să facă obiectul unor regimuri de autorizare. Cu toate acestea, în anumite condiții, statele membre pot supune accesul la o activitate de servicii unui astfel de regim. (39) Aceste condiții sunt următoarele: regimul nu trebuie să fie discriminatoriu, trebuie să fie justificat de un motiv imperativ de interes general și nu trebuie să existe măsuri mai puțin restrictive capabile să atingă același obiectiv.
  2. Nu au fost furnizate informații cu privire la justificarea regimului de autorizare a activităților de dispecerat taxi care decurge din Legea nr. 38/2003. În ceea ce privește Decizia nr. 626/2017, Municipiul București invocă în observațiile sale necesitatea de a asigura condiții egale de concurență între centrele "tradiționale" de rezervare taxi și serviciile electronice de intermediere. Totuși, aceasta nu explică rațiunea regimului de autorizare ca atare.
  3. Prin urmare, va reveni instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă există motive imperative de interes general care justifică regimul de autorizare a serviciilor de dispecerat taxi. Aș dori doar să subliniez că acest regim privește un serviciu de intermediere pe o piață care face deja obiectul unui regim de autorizare, și anume cea a prestării de servicii de transport în regim de taxi. (40) Prin urmare, se pare că, de exemplu, interesul public în materie de protecție a consumatorilor este deja satisfăcut. Astfel, sarcina instanței naționale va fi de a verifica ce alte motive imperative sunt de natură să justifice acest regim de autorizare suplimentar.
  4. De asemenea, ar trebui făcute următoarele observații finale. Articolul 10 alineatele (1) și (2) din Directiva 2006/123 impune ca autorizația să fie acordată pe baza unor criterii care sunt justificate de un motiv imperativ de interes general și proporționale cu obiectivul de interes general respectiv.
  5. Pentru a obține autorizația, articolul 15 alineatul (2) din Legea nr. 38/2003 impune solicitantului, printre altele, să dispună de un aparat de radio emisie-recepție, de o frecvență radio securizată, de personal care să dețină un certificat de operator de radiotelefonie și de o licență de utilizare a frecvențelor radio. Din documentele prezentate Curții nu rezultă în mod clar dacă aceste cerințe se aplică prestatorilor de servicii de intermediere între taximetriști și clienți prin intermediul unei aplicații smartphone. Cu toate acestea, această posibilitate nu pare a fi exclusă.
  6. Aceste cerințe, concepute pentru centrele de rezervare de taxiuri prin radio, sunt în mod evident inadecvate pentru serviciile furnizate prin mijloace electronice, impunând astfel furnizorilor sarcini și costuri nejustificate. Prin urmare, acestea nu pot fi justificate prin definiție de un motiv imperativ de interes general și nu pot fi considerate proporționale cu un obiectiv de interes general atunci când se aplică prestatorilor de servicii din societatea informațională. Conform acestor cerințe, furnizorii trebuie nu numai să dețină tehnologiile pe care le utilizează, ci și să dispună de competențe și echipamente specifice unei alte tehnologii.
  7. Din aceste motive, consider că un regim de autorizare nu se întemeiază pe criterii justificate de un motiv imperativ de interes general, astfel cum prevede articolul 10 alineatul (1) literele (b) și (c) din Directiva 2006/123, atunci când acordarea autorizației este condiționată de cerințe care sunt neadecvate din punct de vedere tehnologic la serviciul preconizat de solicitant. Articolul 56 din TFUE
  8. În cadrul întrebării preliminare, instanța de trimitere face trimitere, de asemenea, la articolul 56 TFUE, care instituie libera prestare a serviciilor. Or, astfel cum s-a arătat la punctul 56 din prezentele concluzii, litigiul din litigiul principal privește exercitarea unei activități de prestare de servicii de către o societate română pe teritoriul României. Curtea a statuat în mod constant că dispozițiile TFUE privind libera prestare a serviciilor nu se aplică unei situații care este limitată în toate privințele în interiorul unui singur stat membru. (41) Prin urmare, articolul 56 TFUE nu este aplicabil în prezenta cauză. Răspuns la a doua și a treia întrebare preliminară
  9. Propun să se răspundă la a doua și la a treia întrebare preliminară că articolul 4 din Directiva 2000/31 trebuie interpretat în sensul că nu se opune aplicării unui regim de autorizare aplicabil furnizorilor de servicii echivalente din punct de vedere economic care nu sunt servicii ale societății informaționale. Articolele 9 și 10 din Directiva 2006/123 se opun aplicării unui astfel de regim de autorizare, cu excepția cazului în care acesta respectă criteriile prevăzute la aceste articole, aspect care este de competența instanței naționale. Un regim de autorizare nu respectă criteriile prevăzute la articolul 10 din Directiva 2006/123 atunci când acordarea autorizației este supusă unor cerințe care nu sunt adaptate din punct de vedere tehnologic la serviciul pe care solicitantul intenționează să îl presteze. Articolul 3 din Directiva 2000/31, articolul 16 din Directiva 2006/123 și articolul 56 TFUE nu sunt aplicabile în situația unui prestator care dorește să furnizeze servicii ale societății informaționale în statul membru în care este stabilit. A patra întrebare adresată
  10. Prin intermediul celei de a patra întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă Decizia nr. 626/2017 constituie o reglementare tehnică în sensul articolului 1 alineatul (1) litera (f) din Directiva 2015/1535 care ar fi trebuit să fie notificată Comisiei în temeiul articolului 5 din această directivă.
  11. Potrivit articolului 1 alineatul (1) litera (f) al treilea paragraf din Directiva 2015/1535, această dispoziție vizează reglementările tehnice impuse de autoritățile desemnate de statele membre și care figurează pe o listă întocmită și actualizată, după caz, de Comisie în cadrul comitetului menționat la articolul 2 din directiva menționată. O astfel de listă a fost publicată la 31 mai 2006 (42), adică înainte de aderarea României la Uniunea Europeană, și, prin urmare, nu cuprinde autoritățile române. Cu toate acestea, Comisia precizează în observațiile sale că, la momentul aderării sale, România a notificat că numai autoritățile sale centrale erau abilitate să prescrie reglementări tehnice în sensul Directivei 2015/1535. Prin urmare, actele municipiului București nu sunt supuse obligației de notificare prevăzute la articolul 5 din directiva menționată.
  12. Cu toate acestea, problema nu este pe deplin rezolvată, întrucât, astfel cum am menționat deja, există îndoieli cu privire la faptul dacă obligația de a obține o autorizație pentru a presta servicii precum cele în discuție în litigiul principal rezultă exclusiv din Decizia nr. 626/2017 sau din articolul 15 din Legea nr. 38/2003, din care această decizie este doar o măsură de punere în aplicare. Prin urmare, este rezonabil să se întrebe dacă această lege ar fi trebuit să fie notificată Comisiei.
  13. În opinia mea, răspunsul trebuie să fie totuși "nu". Articolul 1 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2015/1535 exclude din noțiunea de "normă privind serviciile" - singura categorie de reglementări tehnice care poate intra în discuție în acest caz - orice normă care nu vizează în mod specific serviciile societății informaționale. Articolul 1 alineatul (1) litera (e) al doilea paragraf prevede că normele vizează în mod specific astfel de servicii atunci când scopul și obiectul lor specific este de a reglementa astfel de servicii într-un mod explicit și direcționat. Pe de altă parte, normele care le afectează doar în mod implicit sau incidental nu sunt considerate a le viza în mod specific.
  14. Trebuie subliniat faptul că Legea nr. 38/2003 nu conține nicio referire la serviciile societății informaționale. Dimpotrivă, le ignoră în așa măsură încât chiar impune fiecărui prestator de servicii de dispecerat taxi să dețină frecvențe și echipamente radio, indiferent dacă operează prin radio sau prin intermediul resurselor informatice. Prin urmare, în opinia mea, este evident că, în cazul în care această lege este aplicabilă serviciilor societății informaționale, așa cum susține municipiul București, obiectul său nu este de a reglementa aceste servicii în mod explicit și direcționat și le afectează doar în mod implicit, probabil din inerție.
  15. În plus, acest lucru este ușor de explicat prin faptul că Legea nr. 38/2003 datează din 2003, în timp ce societatea Uber, un pionier al rezervărilor de servicii de transport pe bază de smartphone, a fost înființată abia în 2009.
  16. Prin urmare, articolul 15 din Legea nr. 38/2003 nu vizează în mod specific serviciile societății informaționale în sensul articolului 1 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2015/1535.
  17. În consecință, trebuie să se răspundă la a patra întrebare preliminară că Decizia nr. 626/2017 nu constituie o reglementare tehnică în sensul articolului 1 alineatul (1) litera (f) din Directiva 2015/1535. Concluzie
  18. În lumina tuturor considerațiilor care preced, propun Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Tribunalul București după cum urmează:

(1) Articolul 2 litera (a) din Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă ("Directiva privind comerțul electronic"), coroborat cu articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva (UE) 2015/1535 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 septembrie 2015 de stabilire a unei proceduri pentru furnizarea de informații în domeniul reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale trebuie interpretat în sensul că un serviciu care constă în punerea în legătură directă, prin intermediul unei aplicații electronice, a pasagerilor care călătoresc cu taxiul cu șoferii de taxi constituie un serviciu al societății informaționale atunci când acest serviciu nu este intrinsec legat de serviciul de transport în regim de taxi, astfel încât nu face parte integrantă din serviciul de transport în regim de taxi.

(2) Articolul 4 din Directiva 2000/31 trebuie interpretat în sensul că nu se opune aplicării în cazul unui prestator de servicii ale societății informaționale a unui regim de autorizare aplicabil prestatorilor de servicii echivalente din punct de vedere economic care nu sunt servicii ale societății informaționale.

Articolele 9 și 10 din Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne trebuie interpretate în sensul că se opun aplicării unui astfel de regim de autorizare, cu excepția cazului în care acesta respectă criteriile prevăzute la aceste articole, aspect care este de competența instanței naționale. Un regim de autorizare nu respectă criteriile prevăzute la articolul 10 din Directiva 2006/123 atunci când acordarea autorizației este supusă unor cerințe neadecvate din punct de vedere tehnologic la serviciul preconizat de solicitant.

Articolul 3 din Directiva 2000/31, articolul 16 din Directiva 2006/123 și articolul 56 din TFUE nu sunt aplicabile în situația unui prestator care dorește să furnizeze servicii ale societății informaționale în statul membru în care este stabilit.

(3) Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 626/2017 pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 178/2008 privind aprobarea Regulamentului-cadru, a Caietului de sarcini și a contractului de atribuire în gestiune delegată pentru organizarea și executarea serviciului public de transport local în regim de taxi (Hotărârea nr. 626/2017 din 19 decembrie 2017 a Consiliului General al Municipiului București privind modificarea și completarea Hotărârii nr. 178/2008 din 21 aprilie 2008 pentru aprobarea Regulamentului-cadru, caietul de sarcini și contractul de concesiune pentru gestiunea delegată a organizării și prestării serviciilor publice de transport local în regim de taxi) nu constituie o reglementare tehnică în sensul articolului 1 alineatul (1) litera (f) din Directiva 2015/1535.

1 Limba originală: Franceză.

2 Hotărârea din 20 decembrie 2017, Asociación Profesional Elite Taxi (C-434/15, EU:C:2017:981).

3 A se vedea, în legătură cu o îndoială similară, Hotărârea din 19 decembrie 2019, Airbnb Ireland (C-390/18, EU:C:2019:1112, punctele 28-31), și Avizul meu în această cauză (C-390/18, EU:C:2019:336, punctele 93-99).

4 JO 2000 L 178, p. 1.

5 Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 22 iunie 1998 de stabilire a unei proceduri pentru furnizarea de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale (JO L 204, p. 37), astfel cum a fost modificată prin Directiva 98/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iulie 1998 (JO L 217, p. 18).

6 JO 2006, L 376, p. 36.

7 JO 2015, L 241, p. 1.

8 Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45, din 28 ianuarie 2003.

9 A se vedea, în acest sens, Hotărârea din 19 decembrie 2019, Airbnb Ireland (C-390/18, EU:C:2019:1112, punctul 46).

10 A se vedea, de asemenea, în acest sens, Hotărârea din 20 decembrie 2017, Asociación Profesional Elite Taxi (C-434/15, EU:C:2017:981, punctul 35).

11 Hotărârea din 20 decembrie 2017, Asociación Profesional Elite Taxi (C-434/15, EU:C:2017:981, punctele 38-42).

12 A se vedea, în acest sens, Hotărârea din 20 decembrie 2017, Asociación Profesional Elite Taxi (C-434/15, EU:C:2017:981, dispozitiv).

13 Deși Curtea nu a folosit termenul "recrutare", probabil pentru a evita controversa privind statutul șoferilor Uber în temeiul dreptului muncii, cuvântul "selecție" trebuie interpretat în acest sens.

14 Hotărârea din 20 decembrie 2017, Asociación Profesional Elite Taxi (C-434/15, EU:C:2017:981, punctul 39).

15 Municipiul București susține în observațiile sale că, la 1 februarie 2018, Star Taxi App a lansat noi servicii care permit efectuarea plăților prin card bancar și stabilirea unui tarif minim. Cu toate acestea, Star Taxi App a contestat în mod energic această afirmație în răspunsul său la o întrebare specifică adresată de Curte cu privire la acest subiect. Prin urmare, este vorba despre o chestiune de fapt care nu a fost stabilită în acțiunea principală. În orice caz, nu se pare că aceste servicii suplimentare sunt de natură să modifice aprecierea globală a activității Star Taxi App [a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 decembrie 2019, Airbnb Ireland (C-390/18, EU:C:2019:1112, punctele 58-64)].

16 Hotărârea din 20 decembrie 2017 (C-434/15, EU:C:2017:981).

17 Astfel cum a arătat Curtea la punctul 38 din Hotărârea sa din 20 decembrie 2017, Asociación Profesional Elite Taxi (C-434/15, EU:C:2017:981). A se vedea, de asemenea, în ceea ce privește corelația dintre crearea unei prestări de servicii și exercitarea controlului asupra acestor servicii, concluziile mele în cauza Airbnb Ireland (C-390/18, EU:C:2019:336, punctele 64 și 65).

18 Pentru o descriere mai completă a modului în care funcționează Uber, a se vedea Avizul meu în cauza Asociación Profesional Elite Taxi (C-434/15, EU:C:2017:364).

19 A se vedea, în acest sens, Hotărârea din 19 decembrie 2019, Airbnb Ireland (C-390/18, EU:C:2019:1112, punctul 55), și Avizul meu în această cauză (C-390/18, EU:C:2019:336, punctele 57-59).

20 Hotărârea din 20 decembrie 2017, Asociación Profesional Elite Taxi (C-434/15, EU:C:2017:981).

21 Hotărârea din 20 decembrie 2017 (C-434/15, EU:C:2017:981).

22 A se vedea, de asemenea, articolul 1 alineatul (2) din Directiva 2000/31, potrivit căruia "[această] directivă apropie, în măsura necesară pentru realizarea obiectivului prevăzut la alineatul (1), anumite dispoziții naționale privind serviciile societății informaționale referitoare la piața internă, stabilirea prestatorilor de servicii, comunicațiile comerciale, contractele electronice, răspunderea intermediarilor, codurile de conduită, soluționarea extrajudiciară a litigiilor, acțiunile în justiție și cooperarea între statele membre".

23 Adică, în afară de radio, în practică prin intermediul resurselor IT.

24 Reamintesc că, deși, în conformitate cu dreptul Uniunii, toate regimurile de autorizare sunt interzise pentru serviciile societății informaționale în temeiul articolului 4 alineatul (1) din Directiva 2000/31, astfel de regimuri sunt autorizate, sub rezerva anumitor condiții, pentru alte categorii de servicii în conformitate cu articolele 9 și 10 din Directiva 2006/123 sau cu articolul 49 din TFUE.

25 Hotărârea din 20 decembrie 2017 (C-434/15, EU:C:2017:981).

26 Hotărârea din 20 decembrie 2017 (C-255/16, EU:C:2017:983).

27 Hotărârea din 20 decembrie 2017, Falbert și alții (C-255/16, EU:C:2017:983, punctul 35).

28 În prezent, articolul 1 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2015/1535.

29 Hotărârea din 20 decembrie 2017, Falbert și alții (C-255/16, EU:C:2017:983, punctele 16-18).

30 Trebuie să precizez că, în această ipoteză, s-ar pune și problema legalității Deciziei nr. 626/2017 în dreptul intern, întrucât Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic din 7 iunie 2002 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 483 din 5 iulie 2002), care transpune Directiva 2000/31 în dreptul român, reproduce, la articolul 4 alineatul (1) din aceasta, interdicția prevăzută la articolul 4 alineatul (1) din directiva menționată.

31 A se vedea punctele 18 și 19 din prezentul aviz.

32 Articolul 2 alineatul (2) litera (d) din Directiva 2006/123.

33 Hotărârea din 15 octombrie 2015, Grupo Itevelesa și alții (C-168/14, EU:C:2015:685, punctul 46).

34 Hotărârea din 15 octombrie 2015, Grupo Itevelesa și alții (C-168/14, EU:C:2015:685, punctul 47).

35 Hotărârea din 15 octombrie 2015, Grupo Itevelesa și alții (C-168/14, EU:C:2015:685, punctul 49).

36 A se vedea, de asemenea, avizul meu în cauzele conexate Trijber și Harmsen (C-340/14 și C-341/14, EU:C:2015:505, punctele 27 și 28).

37 A se vedea, în acest sens, Hotărârea din 19 decembrie 2019, Airbnb Ireland (C-390/18, EU:C:2019:1112, punctele 40-42).

38 Hotărârea din 30 ianuarie 2018, X și Visser (C-360/15 și C-31/16, EU:C:2018:44, punctul 3 din dispozitiv). A se vedea, de asemenea, avizele mele în cauzele conexate Trijber și Harmsen (C-340/14 și C-341/14, EU:C:2015:505, punctele 44-57) și în cauzele conexate X și Visser (C-360/15 și C-31/16, EU:C:2017:397, punctul 106 și următoarele).

39 Noțiunea "regim de autorizare" este definită la articolul 4 alineatul (6) din Directiva 2006/123 ca fiind "orice procedură în temeiul căreia un prestator sau un destinatar este efectiv obligat să facă demersuri pentru a obține de la o autoritate competentă o decizie formală sau o decizie implicită privind accesul la o activitate de servicii sau exercitarea acesteia". În opinia mea, nu există nicio îndoială că activitatea de dispecerat taxi este supusă, în dreptul român, unui regim de autorizare în sensul acestei definiții. Acest regim este întemeiat pe articolul 15 din Legea nr. 38/2003 și pus în aplicare la nivelul municipiului București prin Hotărârea nr. 178/2008, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea nr. 626/2017.

40 Întrucât, în speță, este vorba despre un serviciu de transport, acest regim este exclus din domeniul de aplicare al Directivei 2006/123.

41 A se vedea, cel mai recent, Hotărârea din 13 decembrie 2018, France Télévisions (C-298/17, EU:C:2018:1017, punctul 30 și jurisprudența citată).

42 JO 2006, C 127, p. 14.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a patra)

https://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf;jsessionid=1B1ECA1D19F674B9B5A28F3FFB93686C?text=&docid=234921&pageIndex=0&doclang=en&mode=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=27754592

3 decembrie 2020 (*)

(Trimitere preliminară - Articolul 56 TFUE - Aplicabilitate - Situație pur internă - Directiva 2000/31/CE - Articolul 2 litera (a) - Noțiunea "servicii ale societății informaționale" - Articolul 3 alineatele (2) și (4) - Articolul 4 - Aplicabilitate - Directiva 2006/123/CE - Servicii - Capitolele III (Libertatea de stabilire a prestatorilor) și IV (Libera circulație liberă a serviciilor) - Aplicabilitate - Articolele 9 și 10 - Directiva (UE) 2015/1535 - Articolul 1 alineatul (1) literele (e) și (f) - Noțiunea de "regulă privind serviciile" - Noțiunea de "reglementare tehnică" - Articolul 5 alineatul (1) - Lipsa comunicării prealabile - Aplicabilitate - Activitatea de punere în legătură a persoanelor care doresc să efectueze curse urbane cu taximetriști autorizați, prin intermediul unei aplicații smartphone - Clasificare - Reglementare națională care supune această activitate autorizării prealabile)

În cauza C-62/19,

CERERE de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunalul București (Tribunalul București, România), prin decizia din 14 decembrie 2018, primită de Curte la 29 ianuarie 2019, în procedura

Star Taxi App SRL

v

Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul București prin Primar General,

Consiliul General al Municipiului București,

părțile interesate:

IB,

Camera Națională a Taximetriștilor din România,

D'Artex Star SRL,

Auto Cobălcescu SRL,

Cristaxi Service SRL,

CURTEA (Camera a patra),

compusă din M. Vilaras, președinte de cameră, N. Piçarra, D. Šváby (raportor), S. Rodin și K. Jürimäe, judecători,

Avocat general: M. Szpunar,

Grefier: R. Șereș, Administrator,

având în vedere procedura scrisă,

având în vedere observațiile prezentate în numele:

- Star Taxi App SRL, inițial de C. Băcanu, iar ulterior de G.C.A. Ioniță, avocați,

- Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul București prin Primar General, prin M. Teodorescu, în calitate de agent,

- Guvernul Țărilor de Jos, prin M. Bulterman și J.M. Hoogveld, în calitate de agenți,

- Comisia Europeană, prin S.L. Kalėda, L. Malferrari, L. Nicolae și Y.G. Marinova, în calitate de agenți,

după ascultarea concluziilor avocatului general prezentate în ședința din 10 septembrie 2020,

oferă următoarele

Hotărâre judecătorească

1 Prezenta cerere de decizie preliminară are ca obiect interpretarea articolului 56 TFUE, a articolului 1 alineatul (2) din Directiva 98/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 iunie 1998 de stabilire a unei proceduri pentru furnizarea de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice (JO L 204, p. 37), astfel cum a fost modificată prin Directiva 98/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iulie 1998 (JO L 217, p. 18) ("Directiva 98/34"), articolul 2 litera (a), articolul 3 alineatele (2) și (4) și articolul 4 din Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă ("Directiva privind comerțul electronic") (JO L 178, p. 1), articolele 9, 10 și 16 din Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne (JO L 376, p. 36) și, în sfârșit, articolul 5 din Directiva (UE) 2015/1535 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 septembrie 2015 de stabilire a unei proceduri pentru furnizarea de informații în domeniul reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale (JO L 241, p. 1).

2 Cererea a fost formulată în cadrul unei proceduri între Star Taxi App SRL, pe de o parte, și Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul București prin Primar General (Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului București, România; "Municipiul București"), pe de o parte, și Consiliul General al Municipiului București (Consiliul General al Municipiului București, România), pe de altă parte, privind reglementările în temeiul cărora este necesară o autorizație prealabilă pentru activitatea, desfășurată prin intermediul unei aplicații smartphone, de punere în legătură a persoanelor care doresc să efectueze o cursă urbană cu taximetriști autorizați.

Context juridic

Dreptul Uniunii Europene

Directiva 98/34/CE

3 Directiva 2015/1535 a abrogat și a înlocuit Directiva 98/34 cu efect de la 7 octombrie 2015, iar trimiterile la aceasta din urmă trebuie interpretate în prezent ca referindu-se la Directiva 2015/1535, în conformitate cu articolul 10 al doilea paragraf din directiva menționată.

4 În special, articolul 1 primul paragraf punctul 2 din Directiva 98/34 a fost înlocuit în termeni identici de articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2015/1535.

Directiva 2000/31

5 Articolul 2 litera (a) din Directiva 2000/31 definește "serviciile societății informaționale" ca fiind "servicii în sensul articolului 1[(1) litera (b) din Directiva 2015/1535]".

6 Articolul 3 alineatele (2) și (4) din Directiva 2000/31 se citește după cum urmează:

'2. Statele membre nu pot, din motive care țin de domeniul coordonat, să restricționeze libertatea de a furniza servicii ale societății informaționale dintr-un alt stat membru.

...

  1. Statele membre pot lua măsuri de derogare de la alineatul (2) în ceea ce privește un anumit serviciu al societății informaționale dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(a) măsurile sunt:

(i) necesare pentru unul dintre următoarele motive:

- politica publică, în special prevenirea, investigarea, depistarea și urmărirea penală a infracțiunilor, inclusiv protecția minorilor și lupta împotriva oricărei incitări la ură pe motive de rasă, sex, religie sau naționalitate, precum și a încălcărilor demnității umane cu privire la persoane individuale,

- protecția sănătății publice,

- securitatea publică, inclusiv salvgardarea securității și apărării naționale,

- protecția consumatorilor, inclusiv a investitorilor;

(ii) luate împotriva unui anumit serviciu al societății informaționale care aduce atingere obiectivelor menționate la punctul (i) sau care prezintă un risc serios și grav de a aduce atingere acestor obiective;

(iii) proporționale cu aceste obiective;

(b) înainte de a lua măsurile în cauză și fără a aduce atingere procedurilor judiciare, inclusiv procedurilor preliminare și actelor efectuate în cadrul unei anchete penale, statul membru a:

- a solicitat statului membru menționat la alineatul (1) să ia măsuri și acesta din urmă nu a luat astfel de măsuri sau acestea au fost inadecvate,

- a notificat Comisiei și statului membru menționat la alineatul (1) intenția sa de a lua astfel de măsuri.

7 Articolul 4 din directiva menționată prevede:

'1. Statele membre se asigură că inițierea și exercitarea activității de furnizor de servicii ale societății informaționale nu pot fi supuse unei autorizații prealabile sau oricărei alte cerințe cu efect echivalent.

  1. Alineatul (1) nu aduce atingere regimurilor de autorizare care nu vizează în mod specific și exclusiv serviciile societății informaționale sau care sunt reglementate de Directiva 97/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 10 aprilie 1997 privind un cadru comun pentru autorizațiile generale și licențele individuale în domeniul serviciilor de telecomunicații [JO L 117, p. 15]. Directiva 2006/123

8 Considerentul 21 din Directiva 2006/123 prevede:

"Serviciile de transport, inclusiv transportul urban, taxiurile și ambulanțele, precum și serviciile portuare, ar trebui să fie excluse din domeniul de aplicare al prezentei directive.

9 În conformitate cu articolul 2 alineatul (2) litera (d) din această directivă, aceasta nu se aplică serviciilor din domeniul transporturilor, inclusiv serviciilor portuare, care intră în domeniul de aplicare al titlului V din partea a treia a Tratatului CE, devenit titlul VI din partea a treia a Tratatului FEU.

10 Articolul 3 alineatul (1) din directiva menționată prevede:

"În cazul în care dispozițiile prezentei directive intră în conflict cu o dispoziție dintr-un alt act comunitar care reglementează aspecte specifice ale accesului la o activitate de servicii sau ale exercitării acesteia în sectoare specifice sau pentru profesii specifice, dispoziția din celălalt act comunitar prevalează și se aplică acelor sectoare sau profesii specifice. Acestea includ:

(a) Directiva 96/71/CE [a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii (JO 1997, L 18, p. 1)];

(b) Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 [al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială salariaților și familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității, astfel cum a fost modificat și actualizat prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996 (JO 1997, L 28, p. 1)];

(c) Directiva 89/552/CEE a Consiliului din 3 octombrie 1989 privind coordonarea anumitor acte cu putere de lege și acte administrative ale statelor membre cu privire la desfășurarea activităților de difuzare a programelor de televiziune [JO 1989, L 298, p. 23, Ediție specială, 05/vol. 1, p. 1];

(d) Directiva 2005/36/CE [a Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale (JO 2005, L 255, p. 22)].

11 Articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2006/123 definește "serviciul" ca fiind orice activitate economică independentă, prestată în mod normal în schimbul unei remunerații, astfel cum se prevede la articolul 57 din TFUE.

12 Capitolul III din această directivă, intitulat "Libertatea de stabilire a prestatorilor", cuprinde articolele 9-15. Articolul 9 prevede:

'1. Statele membre nu supun accesul la o activitate de servicii sau exercitarea acesteia unui regim de autorizare decât dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(a) regimul de autorizare nu este discriminatoriu față de prestatorul în cauză;

(b) necesitatea unui regim de autorizare este justificată de un motiv imperativ legat de interesul public;

(c) obiectivul urmărit nu poate fi atins prin intermediul unei măsuri mai puțin restrictive, în special pentru că un control a posteriori ar avea loc prea târziu pentru a fi cu adevărat eficace.

  1. În raportul menționat la articolul 39 alineatul (1), statele membre își identifică sistemele de autorizare și prezintă motivele care demonstrează compatibilitatea acestora cu alineatul (1) din prezentul articol.
  2. Prezenta secțiune nu se aplică acelor aspecte ale regimurilor de autorizare care sunt reglementate direct sau indirect de alte instrumente comunitare.

13 În temeiul articolului 10 alineatele (1) și (2) din Directiva 2006/123:

'1. Schemele de autorizare se bazează pe criterii care împiedică autoritățile competente să își exercite puterea de evaluare în mod arbitrar.

  1. Criteriile menționate la alineatul (1) sunt:

(a) nediscriminatorie;

(b) justificată de un motiv imperativ de interes public;

(c) proporționale cu obiectivul de interes public respectiv;

(d) clare și lipsite de ambiguitate;

(e) obiectiv;

(f) făcute publice în prealabil;

(g) transparente și accesibile.

14 Capitolul IV din această directivă, referitor la libera circulație a serviciilor, conține articolul 16, care prevede:

'1. Statele membre respectă dreptul prestatorilor de a furniza servicii într-un alt stat membru decât cel în care sunt stabiliți.

Statul membru în care este prestat serviciul asigură liberul acces la o activitate de servicii și libera exercitare a acesteia pe teritoriul său.

Statele membre nu condiționează accesul la o activitate de servicii sau exercitarea acesteia pe teritoriul lor de respectarea unor cerințe care nu respectă următoarele principii:

(a) nediscriminarea: cerința nu poate fi nici direct, nici indirect discriminatorie în ceea ce privește naționalitatea sau, în cazul persoanelor juridice, în ceea ce privește statul membru în care acestea sunt stabilite;

(b) necesitate: cerința trebuie să fie justificată din motive de ordine publică, siguranță publică, sănătate publică sau protecție a mediului;

(c) proporționalitatea: cerința trebuie să fie adecvată pentru atingerea obiectivului urmărit și nu trebuie să depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.

  1. Statele membre nu pot restrânge libertatea de a presta servicii în cazul unui prestator stabilit în alt stat membru prin impunerea oricăreia dintre următoarele cerințe:

(a) obligația prestatorului de a avea un sediu pe teritoriul lor;

(b) obligația prestatorului de a obține o autorizație din partea autorităților lor competente, inclusiv înscrierea într-un registru sau înregistrarea într-un organism sau asociație profesională de pe teritoriul lor, cu excepția cazurilor prevăzute în prezenta directivă sau în alte instrumente de drept comunitar;

(c) o interdicție pentru prestator de a înființa pe teritoriul lor o anumită formă sau un anumit tip de infrastructură, inclusiv un birou sau camere, de care prestatorul are nevoie pentru a furniza serviciile în cauză;

(d) aplicarea unor dispoziții contractuale specifice între prestator și beneficiar care împiedică sau restricționează prestarea de servicii de către lucrătorii independenți;

(e) obligația prestatorului de a deține un document de identitate emis de autoritățile sale competente, specific pentru exercitarea unei activități de servicii;

(f) cerințele, cu excepția celor necesare pentru sănătatea și securitatea la locul de muncă, care afectează utilizarea echipamentelor și a materialelor care fac parte integrantă din serviciul furnizat;

(g) restricții privind libertatea de a furniza serviciile menționate la articolul 19.

Directiva 2015/1535

15 Articolul 1 alineatul (1) literele (b), (e) și (f) din Directiva 2015/1535 prevede:

'1. În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

...

(b) "serviciu" înseamnă orice serviciu al societății informaționale, și anume orice serviciu furnizat în mod normal contra cost, la distanță, prin mijloace electronice și la cererea individuală a unui destinatar de servicii.

În sensul prezentei definiții:

(i) "la distanță" înseamnă că serviciul este prestat fără ca părțile să fie prezente simultan;

(ii) "prin mijloace electronice" înseamnă că serviciul este trimis inițial și primit la destinație prin intermediul unui echipament electronic de prelucrare (inclusiv compresie digitală) și stocare a datelor și este transmis, transportat și primit în întregime prin cablu, radio, mijloace optice sau alte mijloace electromagnetice;

(iii) "la cererea individuală a unui beneficiar de servicii" înseamnă că serviciul este furnizat prin transmiterea de date la cerere individuală.

...

(e) "normă privind serviciile" înseamnă o cerință de natură generală referitoare la inițierea și exercitarea activităților de servicii în sensul literei (b), în special dispoziții privind prestatorul de servicii, serviciile și beneficiarul serviciilor, cu excepția oricăror norme care nu vizează în mod specific serviciile definite la litera respectivă.

În sensul prezentei definiții:

(i) se consideră că o normă vizează în mod specific serviciile societății informaționale atunci când, având în vedere expunerea de motive și dispozitivul acesteia, scopul și obiectul specific al tuturor sau al unora dintre dispozițiile sale individuale este de a reglementa aceste servicii într-un mod explicit și direcționat;

(ii) nu se consideră că o normă vizează în mod specific serviciile societății informaționale dacă afectează astfel de servicii doar în mod implicit sau incidental;

(f) "reglementare tehnică" înseamnă specificațiile tehnice și alte cerințe sau reguli referitoare la servicii, inclusiv dispozițiile administrative relevante, a căror respectare este obligatorie, de jure sau de facto, în cazul comercializării, al prestării unui serviciu, al stabilirii unui operator de servicii sau al utilizării într-un stat membru sau într-o parte importantă a acestuia, precum și actele cu putere de lege și actele administrative ale statelor membre, cu excepția celor prevăzute la articolul 7, care interzic fabricarea, importul, comercializarea sau utilizarea unui produs sau care interzic prestarea sau utilizarea unui serviciu ori stabilirea ca prestator de servicii.

...'

16 Articolul 5 alineatul (1) primul paragraf din directiva menționată prevede:

"Sub rezerva articolului 7, statele membre comunică de îndată Comisiei orice proiect de reglementare tehnică, cu excepția cazului în care acesta nu face decât să transpună textul integral al unui standard internațional sau european, caz în care sunt suficiente informațiile referitoare la standardul în cauză; de asemenea, statele membre comunică Comisiei o expunere a motivelor care fac necesară adoptarea unei astfel de reglementări tehnice, în cazul în care aceste motive nu au fost deja precizate în proiect.

17 În temeiul articolului 10 al doilea paragraf din directiva menționată:

"Trimiterile la directiva abrogată [98/34] se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa IV.

Drept românesc

Legea nr. 38/2003

18 Articolul 11 din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere din 20 ianuarie 2003 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 28 ianuarie 2003), în versiunea aplicabilă faptelor din acțiunea principală, prevede

'...

(j) dispecerat taxi ("dispecerat") înseamnă o activitate legată de transportul cu taxiul care constă în primirea rezervărilor clienților prin telefon sau alte mijloace și transmiterea acestora către un șofer de taxi prin intermediul unui radio cu două căi.

19 Articolul 15 din această lege prevede:

"(1) Dispecerizarea taxiurilor poate fi efectuată numai în zona acoperită de autorizație de către orice persoană juridică ("centrul de rezervare") care deține o autorizație acordată de autoritatea competentă în conformitate cu prezenta lege.

(2) Autorizația de dispecerat taxi poate fi obținută prin prezentarea următoarelor documente:

(a) o copie a certificatului de înregistrare eliberat de registrul comerțului;

(b) o declarație pe propria răspundere a operatorului de transport în regim de taxi sau de închiriere de vehicule, conform căreia centrul de rezervare este dotat cu mijloacele tehnice necesare, cu un radio bidirecțional, cu o frecvență radio securizată, cu personal autorizat și cu spațiile necesare;

(c) o copie a certificatului de operator de radiotelefonie pentru angajații centrului de rezervare taxi eliberat de autoritatea de comunicații competentă;

(d) o copie a licenței de utilizare a frecvențelor radio eliberată de autoritatea competentă.

...

(5) Transportatorii autorizați care prestează servicii de taxi utilizează un centru de rezervare în conformitate cu prezenta lege, pe baza unui acord de dispecerizare încheiat cu centrul respectiv în condiții nediscriminatorii.

(6) Serviciile de dispecerat sunt obligatorii pentru toate taxiurile transportatorilor autorizați care operează într-o zonă, cu excepția zonelor în care au fost eliberate mai puțin de 100 de autorizații de taxi, unde serviciul respectiv este opțional.

...

(8) Contractele de dispecerat taxi încheiate cu transportatorii autorizați trebuie să conțină clauze care să stabilească obligațiile părților de a respecta normele privind calitatea și legalitatea serviciului prestat și tarifele convenite.

(9) Taxiurile deservite de un centru de rezervare pot furniza servicii de transport pe baza unui tarif forfetar sau a unei scale tarifare în funcție de categoria vehiculului, în conformitate cu acordul de dispecerizare.

(10) Centrala de rezervări furnizează transportatorilor autorizați pe care îi deservește o stație de emisie-recepție pentru instalarea în taxiuri pe baza unui contract de închiriere încheiat în condiții nediscriminatorii.

Decizia nr. 178/2008

20 În municipiul București, serviciile de taxi sunt reglementate prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 178/2008 privind aprobarea Regulamentului cadru, a Caietului de sarcini și a contractului de atribuire în gestiune delegată pentru organizarea și executarea serviciului public de transport local în regim de taxi (Decizia nr. 178/2008 a Consiliului General al Municipiului București de aprobare a regulamentului cadru, caietul de sarcini și contractul de concesiune pentru gestiunea delegată a organizării și prestării serviciilor publice de transport local în regim de taxi) din 21 aprilie 2008, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea nr. 626/2017 a Consiliului General al Municipiului București din 19 decembrie 2017 ("Hotărârea nr. 178/2008").

21 Articolul 3 alineatul (1) din anexa 1 la Decizia nr. 178/2008 prevede:

"Termenii și conceptele utilizate și definite în Legea nr. 38/2003 au același înțeles în prezentul regulament și, în sensul prezentului regulament-cadru, se aplică următoarele definiții:

...

(i1) expedierea prin orice alte mijloace: activitatea desfășurată de un centru de rezervări autorizat de autoritatea competentă pentru a primi rezervări de la clienți prin intermediul unei aplicații informatice sau rezervări făcute pe site-ul web al unui centru de rezervări autorizat și pentru a le transmite șoferilor de taxi prin intermediul unui radio cu două căi.

(i2) aplicație IT: software instalat și funcțional pe un dispozitiv mobil sau fix, aparținând exclusiv centrului de rezervări autorizat și purtând numele acestuia.

...'

22 Articolul 21 din această anexă este formulat după cum urmează:

'(1) În municipiul București, serviciile de dispecerat sunt obligatorii pentru toate taxiurile transportatorilor autorizați și pot fi prestate numai de către centrele de rezervări autorizate de autoritatea de autorizare competentă a municipiului București, în condițiile asigurării posibilității clienților de a solicita aceste servicii telefonic sau prin alte mijloace, inclusiv prin aplicații conectate la internet care trebuie să poarte numele centrului de rezervări care figurează în autorizația de dispecerat acordată de autoritatea de autorizare competentă a municipiului București.

...

(31) Serviciile de dispecerat sunt obligatorii pentru toate taxiurile transportatorilor autorizați care operează în regim de taxi în municipiul București și pot fi furnizate numai de către centrele de rezervări autorizate de autoritatea de autorizare competentă a municipiului București, în condițiile în care se asigură posibilitatea clienților de a solicita aceste servicii telefonic sau prin alte mijloace (aplicații informatice, rezervări efectuate pe pagina de internet a centrului de rezervări) și de a le transmite taximetriștilor prin intermediul unui radio bidirecțional.

23 Articolul 41 alineatul (21) din anexa respectivă prevede:

"În exercitarea activității de prestare a serviciilor de taxi, șoferii de taxi sunt obligați, printre altele, să se abțină de la utilizarea telefoanelor sau a altor dispozitive mobile în timpul prestării serviciului de transport.

24 Articolul 59 punctul 61 din aceeași anexă prevede:

"Nerespectarea obligațiilor prevăzute la articolul 21 alineatul (31), aplicabile tuturor activităților comparabile, indiferent de modul și împrejurările în care sunt desfășurate, care are ca rezultat contactarea unui conducător auto neautorizat sau a unui transportator în regim de taxi autorizat pentru a transporta o persoană sau un grup de persoane în municipiul București, se sancționează cu amendă cuprinsă între 4 500 și 5 000 [lei românești (RON) (aproximativ 925 EUR și 1 025 EUR)].

Procedura principală și întrebările preliminare

25 Star Taxi App este o societate de drept român, cu sediul în București, care operează o aplicație pentru smartphone cu același nume, punând în legătură directă utilizatorii de servicii de taxi cu șoferii de taxi.

26 Instanța de trimitere descrie funcționarea aplicației, care poate fi descărcată gratuit, după cum urmează.

27 O persoană care dorește să efectueze o cursă urbană efectuează o căutare prin intermediul aplicației și primește o listă a taximetriștilor disponibili care prezintă cinci sau șase tipuri de mașini la tarife diferite. Pasagerul poate alege un șofer din listă pe baza comentariilor și a ratingurilor oferite de pasagerii anteriori și are, de asemenea, opțiunea de a nu continua rezervarea. Cu toate acestea, Star Taxi App nu transmite rezervările către șoferii de taxi și nici nu stabilește tariful, care este plătit direct șoferului la sfârșitul călătoriei.

28 Star Taxi App furnizează acest serviciu prin încheierea de contracte directe de prestare de servicii cu șoferi de taxi autorizați să asigure transportul cu taxiul în mod profesional. Ea nu selectează acești șoferi. Scopul contractelor este de a pune la dispoziția șoferilor o aplicație IT, denumită "STAR TAXI - driver", un smartphone pe care a fost instalată aplicația și o cartelă SIM care include o cantitate limitată de date, în schimbul unei taxe lunare de abonament. În plus, Star Taxi App nu exercită niciun control asupra calității vehiculelor sau a șoferilor acestora, sau asupra comportamentului șoferilor.

29 La 19 decembrie 2017, Consiliul General al Municipiului București a adoptat Hotărârea nr. 626/2017 în baza Legii nr. 38/2003.

30 În această privință, instanța de trimitere arată că această decizie a introdus literele (i1) și (i2) la articolul 3 din anexa 1 la Decizia nr. 178/2008, extinzând definiția activității de "dispecerat" supuse autorizării prealabile prevăzute de Legea nr. 38/2003 la activitățile de același tip efectuate prin intermediul unei aplicații informatice. De asemenea, printr-o modificare a articolului 21 din anexa menționată, Decizia nr. 626/2017 a făcut obligatorii serviciile de dispecerat pentru toate taxiurile transportatorilor autorizați. În consecință, astfel de servicii pot fi furnizate numai de centrele de rezervare taxi autorizate de autoritatea competentă, în condiții care să garanteze că clienții pot solicita aceste servicii prin telefon sau prin alte mijloace, inclusiv prin aplicații conectate la internet. Acestea trebuie să poarte numele centrului de rezervare care figurează în autorizația de expediere acordată de autoritatea competentă. În sfârșit, aceeași decizie a introdus articolul 59 punctul (61) în Decizia nr. 178/2008, prevăzând că nerespectarea acestor obligații se sancționează de acum înainte cu o amendă cuprinsă între 4 500 și 5 000 RON (aproximativ 925 EUR și 1 025 EUR).

31 Star Taxi App a fost amendată cu 4 500 RON (aproximativ 925 EUR) pentru încălcarea acestor norme.

32 Considerând însă că activitatea sa constituie un serviciu al societății informaționale care, în temeiul articolului 4 din Directiva 2000/31, nu poate fi supus unei autorizații prealabile sau oricărei alte cerințe cu efect echivalent, Star Taxi App a formulat o plângere administrativă prealabilă prin care a solicitat revocarea Deciziei nr. 626/2017. Această plângere a fost respinsă pentru motivul că reglementarea în cauză a fost impusă de numărul considerabil de rezervări efectuate cu persoane juridice neautorizate și că reglementarea nu aduce atingere liberei prestări a serviciilor prin mijloace electronice, întrucât stabilește cadrul unui serviciu de intermediere privind transportul de persoane în regim de taxi.

33 Star Taxi App a formulat apoi o acțiune în anulare a Deciziei nr. 626/2017 în fața Tribunalului București.

34 Instanța de trimitere observă că serviciul în discuție în litigiul pe care îl soluționează diferă de cel în discuție în cauza care a dat naștere Hotărârii din 20 decembrie 2017, Asociación Profesional Elite Taxi (C-434/15, EU:C:2017:981), în care, subliniază aceasta, Curtea a statuat că un serviciu de intermediere care are ca obiect punerea în legătură, prin intermediul unei aplicații pentru smartphone și în schimbul unei remunerații, a unor șoferi neprofesioniști care utilizează propriul vehicul cu persoane care doresc să efectueze deplasări urbane trebuie calificat drept "serviciu în domeniul transporturilor" în sensul articolului 2 alineatul (2) litera (d) din Directiva 2006/123 și, prin urmare, nu intră în domeniul de aplicare al liberei prestări a serviciilor în general și, mai precis, al Directivei 2006/123 și al Directivei 2000/31. Spre deosebire de prestatorul de servicii în discuție în această cauză, Star Taxi App nu selectează șoferi neprofesioniști utilizând propriul vehicul, ci încheie contracte de prestări de servicii cu șoferi autorizați să efectueze transporturi în regim de taxi în mod profesional, fără a stabili tariful călătoriei și fără a-l percepe de la pasager, care îl plătește direct șoferului, fără a exercita un control asupra calității vehiculelor sau a șoferilor acestora, precum și asupra comportamentului șoferilor.

35 Cu toate acestea, instanța de trimitere nu este sigură dacă serviciul prestat de Star Taxi App trebuie calificat drept "serviciu al societății informaționale" și, în caz afirmativ, dacă o reglementare care supune prestarea unui astfel de serviciu autorizării prealabile este compatibilă cu Directiva 2000/31 și trebuie comunicată Comisiei înainte de adoptare, în conformitate cu articolul 5 din Directiva 2015/1535.

36 În aceste condiții, Tribunalul București a hotărât să suspende procedura în fața sa și să adreseze Curții de Justiție următoarele întrebări preliminare:

"(1) [Dispozițiile articolului 1 primul paragraf punctul 2 din Directiva 98/34 și ale articolului 2 litera (a) din Directiva 2000/31], potrivit cărora un serviciu al societății informaționale este un "serviciu prestat în mod normal contra cost, la distanță, prin mijloace electronice și la cererea individuală a unui destinatar de servicii", trebuie interpretate în sensul că o activitate precum cea desfășurată de Star Taxi App SRL (și anume un serviciu care constă în punerea în legătură directă a pasagerilor care călătoresc cu taxiul, prin intermediul unei aplicații electronice, cu șoferii de taxi) trebuie să fie considerată în mod specific un serviciu al societății informaționale și al economiei colaborative [ținând seama de faptul că Star Taxi App SRL nu îndeplinește criteriile pentru a fi o întreprindere de transport examinate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene la punctul 39 din Hotărârea sa [din 20 decembrie 2017, Asociación Profesional Elite Taxi (C-434/15, EU:C:2017:981)], cu referire la Uber)?

(2) În cazul în care [aplicația exploatată de] Star Taxi App SRL trebuie considerată un serviciu al societății informaționale, dispozițiile articolului 4 din Directiva [2000/31], ale articolelor 9, 10 și 16 din Directiva [2006/123] și ale articolului 56 TFUE implică aplicarea principiului liberei prestări a serviciilor la activitatea desfășurată de Star Taxi App SRL? În cazul unui răspuns afirmativ la această întrebare, aceste dispoziții se opun unei reglementări precum cea prevăzută la [articolul 3, articolul 21 alineatele (1) și (31), articolul 41 alineatul (21) și articolul 59 punctul 61 din anexa I la Decizia nr. 178/2008]?

(3) În cazul în care Directiva [2000/31] se aplică serviciului furnizat de Star Taxi App SRL, restricțiile impuse de un stat membru cu privire la libertatea de a furniza servicii ale societății informaționale, care condiționează furnizarea unor astfel de servicii de deținerea unei autorizații sau licențe, sunt măsuri [care pot deroga de la articolul 3 alineatul (2) din directivă, în temeiul articolului 3 alineatul (4) din aceasta]?

(4) Dispozițiile articolului 5 din Directiva [2015/1535] se opun adoptării, fără notificarea prealabilă a ... Comisiei, a unor reglementări precum [cele prevăzute la articolul 3, articolul 21 alineatele (1) și (31), articolul 41 alineatul (21) și articolul 59 punctul 61 din anexa I la Decizia nr. 178/2008]?

Procedura în fața Curții

37 Întrucât a decis să se pronunțe fără ședință din cauza riscurilor pentru sănătate legate de pandemia de coronavirus, Curtea a adresat o serie de întrebări părților interesate menționate la articolul 23 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, pentru a primi răspunsuri scrise. Au fost primite răspunsuri din partea Star Taxi App și a Comisiei.

Întrebările

Prima întrebare

38 Cu titlu preliminar, trebuie observat, în primul rând, că instanța de trimitere face trimitere, în cadrul primei întrebări, la articolul 1 primul paragraf punctul 2 din Directiva 98/34. Or, această directivă a fost abrogată și înlocuită, înainte de adoptarea Deciziei nr. 626/2017, de Directiva 2015/1535. Articolul 10 al doilea paragraf din această din urmă directivă prevede că trimiterile la Directiva 98/34 trebuie interpretate ca trimiteri la Directiva 2015/1535. Prin urmare, în sensul prezentei întrebări, trebuie să se facă trimitere la articolul 1 alineatul (1) litera (b) din această din urmă directivă.

39 În al doilea rând, instanța de trimitere se limitează, în întrebarea sa, să precizeze că activitatea în discuție în litigiul principal este un serviciu care constă în punerea în legătură directă, prin intermediul unei aplicații electronice, a pasagerilor care călătoresc în taxi cu șoferii de taxi, dar care, cu toate acestea, nu îndeplinește criteriile identificate de Curte la punctul 39 din Hotărârea din 20 decembrie 2017, Asociación Profesional Elite Taxi (C-434/15, EU:C:2017:981).

40 Cu toate acestea, astfel cum se arată la punctele 26-28 și 34 din prezenta hotărâre, instanța furnizează mai multe detalii cu privire la organizarea activității în cauză în decizia de trimitere. În realitate, în litigiul principal este vorba despre un serviciu de intermediere, furnizat prin intermediul unei aplicații pentru smartphone, care pune în legătură persoanele care doresc să ia un taxi cu șoferii de taxi autorizați. De asemenea, se precizează că șoferii trebuie să plătească o taxă lunară de abonament pentru utilizarea aplicației, dar că prestatorul de servicii nu le transmite în mod direct rezervări, nu stabilește tariful călătoriei și nu acționează în calitate de intermediar pentru plată. Prin urmare, aceste informații trebuie să fie luate în considerare pe deplin pentru a răspunde la prima întrebare.

41 Prin urmare, prima întrebare trebuie înțeleasă în sensul că solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 2 litera (a) din Directiva 2000/31, care face trimitere la articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2015/1535, trebuie interpretat în sensul că un serviciu de intermediere care constă în punerea în legătură, prin intermediul unei aplicații pentru smartphone și în schimbul unei remunerații, a persoanelor care doresc să efectueze curse urbane cu șoferi de taxi autorizați, în scopul cărora prestatorul de servicii a încheiat contracte de prestări de servicii cu acești șoferi, în schimbul plății unei taxe lunare de abonament, dar nu le transmite acestora rezervările, nu stabilește tariful călătoriei și nu îl percepe de la pasageri, care îl plătesc direct șoferului de taxi, și nu exercită niciun control asupra calității vehiculelor și a șoferilor acestora sau asupra comportamentului șoferilor, constituie un "serviciu al societății informaționale" în sensul acestor dispoziții.

42 În temeiul articolului 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2015/1535, un "serviciu al societății informaționale" este "orice serviciu furnizat în mod normal contra cost, la distanță, prin mijloace electronice și la cererea individuală a unui destinatar de servicii".

43 Este necesar să se precizeze - și acest lucru nu este contestat de niciuna dintre părți și de niciuna dintre celelalte părți interesate implicate în prezenta procedură - că activitatea de intermediere în discuție în litigiul principal intră în sfera noțiunii de "serviciu" în sensul articolelor 56 și 57 TFUE.

44 În plus, este evident, în primul rând, că un astfel de serviciu de intermediere îndeplinește prima condiție prevăzută la articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2015/1535, și anume că este prestat în schimbul unei remunerații (a se vedea, prin analogie, Hotărârea din 19 decembrie 2019, Airbnb Ireland, C-390/18, EU:C:2019:1112, punctul 46).

45 În această privință, este lipsit de importanță faptul că un astfel de serviciu este furnizat în mod gratuit persoanei care dorește să efectueze sau care efectuează o cursă urbană, în cazul în care acesta dă naștere încheierii unui contract de prestări de servicii între prestatorul de servicii și șoferul de taxi autorizat individual, în temeiul căruia șoferul plătește un abonament lunar. Potrivit unei jurisprudențe constante, remunerarea unui serviciu prestat de un prestator de servicii în cadrul activității sale economice nu presupune ca acest serviciu să fie plătit de toți cei pentru care este prestat (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 15 septembrie 2016, Mc Fadden, C-484/14, EU:C:2016:689, punctul 41, și Hotărârea din 4 mai 2017, Vanderborght, C-339/15, EU:C:2017:335, punctul 36).

46 În continuare, în măsura în care persoana care dorește să efectueze o cursă urbană și un taximetrist autorizat sunt puși în legătură prin intermediul unei platforme electronice, fără ca prestatorul de servicii de intermediere, pe de o parte, și pasagerul sau șoferul intenționat, pe de altă parte, să fie prezenți în același timp, acest serviciu trebuie considerat ca fiind prestat electronic și la distanță (a se vedea, prin analogie, Hotărârea din 19 decembrie 2019, Airbnb Ireland, C-390/18, EU:C:2019:1112, punctul 47), în sensul celei de a doua și al celei de a treia condiții prevăzute la articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2015/1535.

47 În sfârșit, un serviciu precum cel în discuție în litigiul principal este prestat la cererea individuală a destinatarilor acestuia, în sensul celei de a patra condiții prevăzute de această dispoziție, întrucât implică, în același timp, o cerere formulată prin intermediul aplicației informatice Star Taxi de către persoana care dorește să efectueze o deplasare urbană și o conectare la această aplicație de către taximetristul autorizat, care indică faptul că acesta este disponibil.

48 Prin urmare, un astfel de serviciu îndeplinește cele patru condiții cumulative prevăzute la articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2015/1535 și, în consecință, constituie, în principiu, un "serviciu al societății informaționale" în sensul Directivei 2000/31.

49 Cu toate acestea, astfel cum reiese din jurisprudența Curții, deși un serviciu de intermediere care îndeplinește toate aceste condiții constituie, în principiu, un serviciu distinct de serviciul ulterior la care se raportează, în speță un serviciu de transport, și trebuie, prin urmare, să fie calificat drept "serviciu al societății informaționale", acest lucru nu este valabil în cazul în care reiese că acest serviciu de intermediere face parte integrantă dintr-un serviciu global a cărui componentă principală este un serviciu care intră sub incidența unei alte calificări juridice (Hotărârea din 19 decembrie 2019, Airbnb Ireland, C-390/18, EU:C:2019:1112, punctul 50 și jurisprudența citată).

50 În această privință, Curtea a statuat că, în cazul în care furnizorul unui serviciu de intermediere oferă servicii de transport urban pe care le face accesibile, în special prin intermediul unor instrumente software, și a căror funcționare generală o organizează în beneficiul persoanelor care doresc să accepte această ofertă, serviciul de intermediere furnizat trebuie considerat ca făcând parte integrantă dintr-un serviciu global a cărui componentă principală este un serviciu de transport și, prin urmare trebuie să fie calificat nu drept "serviciu al societății informaționale" în sensul articolului 2 litera (a) din Directiva 2000/31, care face trimitere la articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2015/1535, ci drept "serviciu în domeniul transporturilor" în sensul articolului 2 alineatul (2) litera (d) din Directiva 2006/123, căruia Directiva 2000/31, Directiva 2006/123 și articolul 56 TFUE nu îi sunt aplicabile [Hotărârea din 20 decembrie 2017, Asociación Profesional Elite Taxi, C-434/15, EU:C:2017:981, punctele 38-44).

51 Cu toate acestea, având în vedere caracteristicile sale, un serviciu de intermediere precum cel în discuție în litigiul principal nu poate fi calificat drept "serviciu în domeniul transporturilor", contrar susținerii municipiului București.

52 În primul rând, din decizia de trimitere reiese că, spre deosebire de serviciul de intermediere în discuție în cauza care a dat naștere Hotărârii din 20 decembrie 2017, Asociación Profesional Elite Taxi (C-434/15, EU:C:2017981), care oferea și făcea accesibile servicii de transport urban prestate de șoferi neprofesioniști până atunci absenți de pe piață, serviciul în discuție în litigiul principal se limitează, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 49 din concluzii, la punerea în legătură a persoanelor care doresc să efectueze deplasări urbane numai cu șoferi de taxi autorizați care exercită deja această activitate și pentru care serviciul de intermediere nu reprezintă decât una dintre modalitățile de dobândire a clientelei și, în plus, nu una pe care aceștia sunt în niciun fel obligați să o utilizeze.

53 În al doilea rând, un astfel de serviciu de intermediere nu poate fi considerat ca organizând funcționarea generală a serviciului de transport urban prestat ulterior, întrucât prestatorul de servicii nu selectează șoferii de taxi, nu stabilește sau nu primește tariful de călătorie și nu exercită un control asupra calității vehiculelor și a șoferilor acestora sau asupra comportamentului șoferilor.

54 Rezultă că un serviciu de intermediere precum cel furnizat de Star Taxi App nu poate fi considerat parte integrantă a unui serviciu global a cărui componentă principală este un serviciu de transport și, prin urmare, trebuie calificat drept "serviciu al societății informaționale" în sensul articolului 2 litera (a) din Directiva 2000/31.

55 Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 2 litera (a) din Directiva 2000/31, care face trimitere la articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2015/1535, trebuie interpretat în sensul că un serviciu de intermediere care constă în punerea în legătură, prin intermediul unei aplicații pentru smartphone și în schimbul unei remunerații, a persoanelor care doresc să efectueze curse urbane cu șoferi de taxi autorizați, în scopul cărora prestatorul de servicii a încheiat contracte de prestări de servicii cu acești șoferi, în schimbul plății unei taxe lunare de abonament, dar nu le transmite acestora rezervările, nu stabilește tariful călătoriei și nu îl percepe de la pasageri, care îl plătesc direct șoferului de taxi, și nu exercită niciun control asupra calității vehiculelor sau a șoferilor acestora sau asupra comportamentului șoferilor, constituie un "serviciu al societății informaționale" în sensul acestor dispoziții.

A patra întrebare

56 Prin intermediul celei de a patra întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă articolul 5 alineatul (1) din Directiva 2015/1535 se opune adoptării, fără notificarea prealabilă a Comisiei, a unor reglementări precum cele în discuție în litigiul principal, în speță, cele prevăzute la articolul 3, la articolul 21 alineatele (1) și (31), la articolul 41 alineatul (21) și la articolul 59 punctul 61 din anexa I la Decizia nr. 178/2008.

57 Trebuie amintit că articolul 5 alineatul (1) din Directiva 2015/1535 prevede că, în principiu, statele membre trebuie să comunice de îndată Comisiei orice proiect de "reglementare tehnică", în sensul articolului 1 alineatul (1) litera (f) din această directivă și că, potrivit unei jurisprudențe constante, nerespectarea de către un stat membru a obligației sale de a comunica în prealabil un astfel de proiect de reglementare face ca "reglementarea tehnică" să devină inopozabilă persoanelor fizice (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 aprilie 1996, CIA Security International, C-194/94, EU:C:1996:172, punctele 49 și 50), fie în cadrul unei proceduri penale (a se vedea, printre altele, Hotărârea din 4 februarie 2016, Ince, C-336/14, EU:C:2016:72, punctul 84), fie în cadrul unei proceduri între persoane fizice (a se vedea, printre altele, Hotărârea din 27 octombrie 2016, James Elliott Construction, C-613/14, EU:C:2016:821, punctul 64 și jurisprudența citată).

58 Prin urmare, obligația de comunicare prealabilă a proiectului se aplică numai în cazul în care acesta se referă la o reglementare tehnică în sensul articolului 1 alineatul (1) litera (f) din directiva menționată.

59 Prin urmare, prin intermediul celei de a patra întrebări, trebuie să se considere că instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 1 alineatul (1) litera (f) din Directiva 2015/1535 trebuie interpretat în sensul că o reglementare a autorităților locale care condiționează prestarea unui serviciu de intermediere care are ca obiect punerea în legătură a persoanelor care doresc să efectueze deplasări urbane, prin intermediul unei aplicații pentru smartphone și în schimbul unei remunerații, cu șoferi de taxi autorizați și care este calificat drept "serviciu al societății informaționale" în sensul articolului 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2015/1535, sub rezerva obținerii unei autorizații prealabile, care este deja aplicabilă altor prestatori de servicii de rezervare de taxiuri, constituie o "reglementare tehnică", în sensul acestei dispoziții și, în caz afirmativ, dacă articolul 5 alineatul (1) din Directiva 2015/1535 trebuie interpretat în sensul că necomunicarea prealabilă a proiectului acestei reglementări către Comisie o face inaplicabilă.

60 În ceea ce privește clasificarea unor astfel de reglementări, din articolul 1 alineatul (1) litera (f) primul paragraf din Directiva 2015/1535 reiese că o "reglementare tehnică" înseamnă "specificațiile tehnice și alte cerințe sau reguli referitoare la servicii, inclusiv dispozițiile administrative relevante, a căror respectare este obligatorie, de jure sau de facto, în cazul comercializării, prestării unui serviciu, stabilirii unui operator de servicii sau utilizării într-un stat membru sau într-o parte importantă a acestuia, precum și actele cu putere de lege sau actele administrative ale statelor membre, cu excepția celor prevăzute la articolul 7, care interzic fabricarea, importul, comercializarea sau utilizarea unui produs sau care interzic prestarea sau utilizarea unui serviciu sau stabilirea ca prestator de servicii".

61 Rezultă că, pentru ca o reglementare națională care afectează un serviciu al societății informaționale să fie calificată drept "reglementare tehnică", aceasta trebuie nu numai să fie calificată drept "normă privind serviciile", astfel cum este definită la articolul 1 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2015/1535, ci și să fie obligatorie, de jure sau de facto, în cazul, printre altele, al furnizării serviciului în cauză sau al utilizării acestuia într-un stat membru sau într-o parte importantă a acestui stat.

62 Articolul 1 alineatul (1) litera (e) primul paragraf din această directivă definește o "normă privind serviciile" ca fiind "o cerință cu caracter general referitoare la inițierea și exercitarea de activități [legate de serviciile societății informaționale], în special dispoziții privind prestatorul de servicii, serviciile și beneficiarul serviciilor, cu excepția oricăror norme care nu vizează în mod specific [serviciile societății informaționale]".

63 Al doilea paragraf al acestei dispoziții prevede că, în sensul acestei definiții, "se consideră că o normă vizează în mod specific serviciile societății informaționale atunci când, având în vedere expunerea de motive și dispozitivul acesteia, scopul și obiectul specific al tuturor sau al unora dintre dispozițiile sale individuale este de a reglementa astfel de servicii într-un mod explicit și direcționat". De asemenea, se adaugă că "nu se consideră că o normă vizează în mod specific serviciile societății informaționale în cazul în care afectează astfel de servicii doar în mod implicit sau incidental".

64 În speță, din decizia de trimitere reiese că legislația română în discuție în litigiul principal, fie că este vorba de Legea nr. 38/2003 sau de Decizia nr. 178/2008, nu face nicio trimitere la serviciile societății informaționale. În plus, articolul 3, articolul 21 alineatele (1) și (31) și articolul 41 alineatul (21) din anexa I la Decizia nr. 178/2008 se referă în mod nediscriminatoriu la toate tipurile de servicii de dispecerat, indiferent dacă sunt furnizate prin telefon sau prin orice alt mijloc, precum o aplicație software.

65 În plus, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 108 din concluzii, Legea nr. 38/2003 impune furnizorilor de servicii de dispecerat care funcționează prin intermediul unei aplicații smartphone, la fel ca tuturor celorlalți furnizori de servicii de dispecerat, să dețină echipamente, în speță stații de emisie-recepție, care, având în vedere tehnologia utilizată pentru prestarea serviciului, nu au niciun scop util.

66 În consecință, întrucât nu vizează în mod specific serviciile societății informaționale, o reglementare precum cea în discuție în litigiul principal nu afectează astfel de servicii decât în mod implicit sau incidental. Prin urmare, o astfel de reglementare nu poate fi considerată o "reglementare privind serviciile" în sensul articolului 1 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2015/1535 sau, în consecință, o "reglementare tehnică" în sensul articolului 1 alineatul (1) litera (f) din această directivă.

67 Rezultă că obligația de a comunica în prealabil Comisiei proiectele de "reglementări tehnice", prevăzută la articolul 5 alineatul (1) din Directiva 2015/1535, nu se aplică unor astfel de reglementări și că, prin urmare, necomunicarea unui astfel de proiect nu poate avea, în temeiul acestei dispoziții, consecințe în ceea ce privește caracterul executoriu al reglementărilor preconizate într-o cauză precum cea în discuție în acțiunea principală.

68 Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se răspundă la a patra întrebare că articolul 1 alineatul (1) litera (f) din Directiva 2015/1535 trebuie interpretat în sensul că o reglementare a autorităților locale care supune prestarea unui serviciu de intermediere care are ca obiect punerea în legătură a persoanelor care doresc să efectueze deplasări urbane, prin intermediul unei aplicații pentru smartphone și în schimbul unei remunerații cu șoferii de taxi autorizați și care este calificat drept "serviciu al societății informaționale" în sensul articolului 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2015/1535, sub rezerva obținerii unei autorizații prealabile, care este deja aplicabilă altor prestatori de servicii de rezervare de taxiuri, nu constituie o "reglementare tehnică" în sensul acestei dispoziții.

A doua și a treia întrebare

69 Prin intermediul celei de a doua și al celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 3 alineatele (2) și (4) și articolul 4 din Directiva 2000/31, articolele 9, 10 și 16 din Directiva 2006/123 și articolul 56 TFUE trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări a unui stat membru care pune în legătură, prin intermediul unei aplicații pentru smartphone și în schimbul unei remunerații, un serviciu de intermediere care are ca obiect punerea în legătură a persoanelor care doresc să efectueze deplasări urbane cu taximetriști autorizați și care este calificat drept "serviciu al societății informaționale" în sensul articolului 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2015/1535, menționat la articolul 2 litera (a) din Directiva 2000/31, este supus obținerii unei autorizații prealabile, care este deja aplicabilă altor prestatori de servicii de rezervare de taxiuri, o astfel de autorizație fiind condiționată, în special, de comunicarea rezervărilor către taximetriști prin stație radio bidirecțională.

70 Cu titlu preliminar, trebuie să se constate că litigiul din litigiul principal opune Star Taxi App, societate de drept român cu sediul în România, și două autorități publice române, respectiv municipiul București și Consiliul General al Municipiului București, și că, prin urmare, litigiul este limitat în toate privințele pe teritoriul României.

71 Potrivit unei jurisprudențe constante, dispozițiile Tratatului FEU privind libera prestare a serviciilor nu se aplică unei situații care se limitează în toate privințele la un singur stat membru (Hotărârea din 15 noiembrie 2016, Ullens de Schooten, C-268/15. EU:C:2016:874, punctul 47 și jurisprudența citată).

72 De asemenea, din formularea articolului 3 alineatul (2) din Directiva 2000/31 reiese că această dispoziție se aplică numai serviciilor societății informaționale provenind dintr-un alt stat membru, articolul 3 alineatul (4) prevăzând, în condițiile pe care le stabilește, posibilitatea ca statele membre să ia măsuri de derogare de la această dispoziție.

73 Același lucru este valabil și în ceea ce privește articolul 16 din Directiva 2006/123, care figurează în capitolul IV din această directivă, referitor la libera circulație a serviciilor, și care se aplică numai serviciilor prestate într-un alt stat membru decât cel în care este stabilit prestatorul de servicii, spre deosebire de dispozițiile capitolului III din această directivă, referitor la libertatea de stabilire a prestatorilor, și anume articolele 9-15 din directivă, care se aplică și unei situații în care toate elementele relevante sunt limitate la un singur stat membru (Hotărârea din 22 septembrie 2020, Cali Apartments și HX, C-724/18 și C-727/18, EU:C:2020:743, punctul 56 și jurisprudența citată).

74 Prin urmare, articolul 56 TFUE, articolul 3 alineatele (2) și (4) din Directiva 2000/31 și articolul 16 din Directiva 2006/123 nu sunt aplicabile unui litigiu precum cel în discuție în acțiunea principală.

75 În ceea ce privește celelalte dispoziții menționate de instanța de trimitere, și anume articolul 4 din Directiva 2000/31, din a cărui formulare și din al cărui context nu rezultă că s-ar aplica numai furnizorilor de servicii de informații stabiliți într-un alt stat membru (a se vedea, prin analogie, Hotărârea din 30 ianuarie 2018, X și Visser, C-360/15 și C-31/16, EU:C:2018:44, punctele 99 și 100), precum și articolele 9 și 10 din Directiva 2006/123, care, astfel cum s-a arătat la punctul 73 de mai sus, se aplică, de asemenea, situațiilor pur interne, trebuie să se constate că, în mod diferit, acestea instituie un principiu de interzicere a regimurilor de autorizare. În aceste condiții, trebuie să se stabilească care dintre aceste dispoziții poate fi aplicabilă unor reglementări precum cele în discuție în litigiul principal.

76 Astfel cum reiese din punctele 43 și 48 de mai sus, serviciul de intermediere în discuție în litigiul principal nu este doar un "serviciu" în sensul articolului 57 TFUE și, prin urmare, al articolului 4 alineatul (1) din Directiva 2006/123, ci și un "serviciu al societății informaționale" în sensul articolului 2 litera (a) din Directiva 2000/31, care face trimitere la articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2015/1535.

77 Prin urmare, reglementările unui stat membru care reglementează un astfel de serviciu pot intra în domeniul de aplicare al Directivei 2000/31, precum și în cel al Directivei 2006/123, în măsura în care rezultă din punctele 49 și 54 de mai sus că acest serviciu nu este un "serviciu în domeniul transporturilor", exclus în mod expres din domeniul de aplicare al Directivei 2006/123 prin articolul 2 alineatul (2) litera (d), citit în lumina considerentului 21 din aceasta.

78 Cu toate acestea, în temeiul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2006/123, directiva menționată nu se aplică în cazul în care dispozițiile sale intră în conflict cu o dispoziție a unui alt act al Uniunii care reglementează aspecte specifice ale accesului la o activitate de servicii sau ale exercitării acesteia în sectoare specifice sau pentru profesii specifice (Hotărârea din 19 decembrie 2019, Airbnb Ireland, C-390/18, EU:C:2019:1112, punctul 41).

79 Prin urmare, este important să se stabilească dacă o reglementare care condiționează prestarea unui serviciu de intermediere care are ca obiect punerea în legătură, prin intermediul unei aplicații pentru smartphone și în schimbul unei remunerații, a persoanelor care doresc să efectueze deplasări urbane cu șoferii de taxi autorizați și care este calificat drept "serviciu al societății informaționale" în sensul articolului 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2015/1535 care este menționat la articolul 2 litera (a) din Directiva 2000/31, sub rezerva obținerii unei autorizații prealabile, care este deja aplicabilă altor prestatori de servicii de rezervare de taxiuri, o astfel de autorizație fiind condiționată, printre altele, de comunicarea rezervărilor către șoferi prin intermediul unei stații radio bidirecționale, intră în domeniul de aplicare al articolului 4 din Directiva 2000/31 și, în caz afirmativ, dacă această din urmă dispoziție intră în conflict cu articolele 9 și 10 din Directiva 2006/123.

80 În ceea ce privește aplicabilitatea articolului 4 din Directiva 2000/31, din coroborarea alineatelor (1) și (2) ale acestui articol reiese că, deși statele membre nu pot supune accesul la activitate și exercitarea activității unui prestator de servicii ale societății informaționale unei autorizații prealabile sau oricărei alte cerințe cu efect echivalent, interdicția cuprinsă în această dispoziție privește totuși numai reglementările statelor membre care vizează în mod specific și exclusiv "serviciile societății informaționale".

81 Din decizia de trimitere reiese că, deși este indubitabil că Decizia nr. 626/2017 se referă, în principal, dacă nu exclusiv, la servicii de intermediere care au ca obiect punerea în legătură, prin intermediul unei aplicații pentru smartphone și în schimbul unei remunerații, a persoanelor care doresc să efectueze deplasări urbane cu șoferi de taxi autorizați, aceasta nu face mai mult extinzând domeniul de aplicare al noțiunii "dispecerat", astfel cum este definită la articolul 3 din anexa 1 la Decizia nr. 178/2008, pentru a cuprinde acest tip de serviciu, decât să extindă la acest serviciu al societății informaționale o cerință de autorizare prealabilă preexistentă, aplicabilă activităților centrelor de rezervare de taxiuri, activități care nu intră în categoria "serviciilor societății informaționale".

82 Prin urmare, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 69 din concluzii, o astfel de reglementare, care, după cum observă instanța de trimitere, are ca efect obligarea Star Taxi App la obținerea unei autorizații prealabile din partea autorității competente pentru exercitarea activității sale, nu echivalează cu crearea unui nou regim de autorizare prealabilă care vizează în mod specific și exclusiv un serviciu al societății informaționale.

83 Rezultă că interdicția privind orice autorizare prealabilă sau orice altă cerință cu efect echivalent, prevăzută la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2000/31, nu se aplică unor reglementări precum cele în discuție în litigiul principal.

84 În consecință, nu există nicio posibilitate de conflict între această dispoziție și articolele 9 și 10 din Directiva 2006/123, care, prin urmare, sunt aplicabile unor astfel de reglementări.

85 Prin urmare, trebuie să se stabilească dacă aceste articole trebuie interpretate în sensul că se opun unei astfel de reglementări.

86 În această privință, din capitolul III secțiunea 1 din Directiva 2006/123 reiese că conformitatea unui regim național de autorizare cu cerințele prevăzute de această directivă presupune, în special, ca un astfel de regim, care, prin însăși natura sa, restrânge libera prestare a serviciului în cauză, să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 9 alineatul (1) din directiva menționată, și anume să fie nediscriminatoriu, justificat de un motiv imperativ de interes general și proporționale, dar și că criteriile de acordare a autorizațiilor prevăzute de acest regim sunt conforme cu articolul 10 alineatul (2) din directiva menționată, și anume că sunt nediscriminatorii, justificate de un motiv imperativ de interes general, proporționale cu acest obiectiv de interes general, clare și neechivoce, obiective, făcute publice în prealabil, transparente și accesibile (Hotărârea din 22 septembrie 2020, Cali Apartments și HX, C-724/18 și C-727/18, EU:C:2020:743, punctul 57).

87 Rezultă că aprecierea conformității unei reglementări a unui stat membru care instituie un astfel de regim de autorizare cu cele două articole menționate la punctul precedent, care prevăd obligații clare, precise și necondiționate care le conferă efect direct, presupune aprecierea separată și consecutivă, pe de o parte, a justificării principiului însuși al instituirii acestui regim și, pe de altă parte, a criteriilor de acordare a autorizațiilor prevăzute de acest regim (Hotărârea din 22 septembrie 2020, Cali Apartments și HX, C-724/18 și C-727/18, EU:C:2020:743, punctul 58).

88 În această privință, trebuie să se constate că decizia de trimitere furnizează puține informații care ar putea permite Curții să dea un răspuns util instanței de trimitere.

89 Prin urmare, va reveni acestei instanțe sarcina de a aprecia, ținând seama de toate elementele pertinente, dacă regimul de autorizare prealabilă instituit prin regulamentele în discuție în litigiul principal îndeplinește efectiv cele două serii de cerințe menționate la punctele 86 și 87 de mai sus (a se vedea, prin analogie, Hotărârea din 22 septembrie 2020, Cali Apartments și HX, C-724/18 și C-727/18, EU:C:2020:743, punctul 78).

90 Cu toate acestea, în ceea ce privește aprecierea caracterului justificat al criteriilor care reglementează exercitarea puterii de apreciere a autorităților competente, trebuie observat, astfel cum a arătat avocatul general la punctele 99 și 100 din concluzii, că nu poate fi conformă cu articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2006/123 condiționarea acordării unei autorizații de prestare a unui serviciu de respectarea unor cerințe tehnice inadecvate pentru serviciul în cauză și care, prin urmare, generează sarcini și costuri nejustificate pentru furnizorii de servicii.

91 În special, acesta poate fi cazul, pe care instanța de trimitere trebuie însă să îl verifice, al unei obligații impuse prestatorilor unui serviciu de intermediere care are ca obiect punerea în legătură, prin intermediul unei aplicații pentru smartphone și în schimbul unei remunerații, a persoanelor care doresc să efectueze deplasări urbane cu șoferii de taxi autorizați, pentru a le comunica acestora rezervări prin intermediul unei stații de emisie-recepție.

92 Nu numai că o astfel de obligație, care impune atât furnizorului de servicii de intermediere, cât și șoferilor de taxi să dețină un astfel de echipament radio, impunând totodată furnizorului de servicii de intermediere să dispună de personal special pentru a comunica rezervări șoferilor, nu servește nici unui scop util, dar nu are nici o legătură cu caracteristicile unui serviciu care se bazează în întregime pe capacitățile tehnice ale telefoanelor inteligente care permit, fără intervenție umană directă, să determine locația șoferilor de taxi și a potențialilor lor clienți și să îi pună automat în legătură între ei.

93 În lumina celor de mai sus, ar trebui să se răspundă la a doua și a treia întrebare după cum urmează:

- Articolul 56 TFUE, articolul 3 alineatele (2) și (4) din Directiva 2000/31 și articolul 16 din Directiva 2006/123 trebuie interpretate în sensul că nu se aplică unui litigiu în care toate elementele relevante sunt limitate la un singur stat membru.

- Articolul 4 din Directiva 2000/31 trebuie interpretat în sensul că nu se aplică unei reglementări a unui stat membru care subordonează prestarea unui serviciu de intermediere care are ca obiect punerea în legătură, prin intermediul unei aplicații pentru smartphone și în schimbul unei remunerații, a persoanelor care doresc să efectueze deplasări urbane cu șoferi de taxi autorizați și care este calificat drept "serviciu al societății informaționale" în sensul articolului 2 litera (a) din Directiva 2000/31, care face trimitere la articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2015/1535, obținerii unei autorizații prealabile, care este deja aplicabilă altor prestatori de servicii de rezervare de taxiuri.

- Articolele 9 și 10 din Directiva 2006/123 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări a unui stat membru care pune în legătură, prin intermediul unei aplicații pentru smartphone și în schimbul unei remunerații, persoane care doresc să efectueze deplasări urbane cu taximetriști autorizați, prestarea unui serviciu de intermediere care are ca obiect sub rezerva obținerii unei autorizații prealabile de exercitare a activității lor, în cazul în care condițiile de obținere a autorizației nu îndeplinesc cerințele prevăzute la articolele menționate, în măsura în care impun, printre altele, cerințe tehnice inadecvate pentru serviciul în cauză, ceea ce este de competența instanței de trimitere să verifice.

Costuri

94 Întrucât prezenta procedură constituie, pentru părțile din litigiul principal, o etapă în acțiunea pendinte la instanța de trimitere, decizia cu privire la cheltuieli de judecată aparține acestei instanțe. Costurile ocazionate de depunerea observațiilor la Curte, altele decât cheltuielile acestor părți, nu sunt recuperabile.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) hotărăște:

  1. articolul 2 litera (a) din Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă ("Directiva privind comerțul electronic"), care face trimitere la articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva (UE) 2015/1535 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 septembrie 2015 de stabilire a unei proceduri pentru furnizarea de informații în domeniul reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale, trebuie interpretată în sensul că un serviciu de intermediere care constă în punerea în legătură a persoanelor care doresc să efectueze deplasări urbane prin intermediul unei aplicații pentru smartphone și în schimbul unei remunerații, cu taximetriști autorizați, în scopul cărora prestatorul de servicii a încheiat contracte de prestări de servicii cu acești taximetriști, în schimbul plății unui abonament lunar, dar nu le transmite acestora rezervările, nu stabilește tariful călătoriei și nu îl percepe de la pasageri, care îl plătesc direct taximetristului, și nu exercită niciun control asupra calității vehiculelor sau a șoferilor acestora, precum și asupra comportamentului acestora, constituie un "serviciu al societății informaționale" în sensul acestor dispoziții.
  2. Articolul 1 alineatul (1) litera (f) din Directiva 2015/1535 trebuie interpretat în sensul că o reglementare a autorităților locale care supune prestarea unui serviciu de intermediere care are ca obiect punerea în legătură, prin intermediul unei aplicații pentru smartphone și în schimbul unei remunerații, a persoanelor care doresc să efectueze deplasări urbane cu șoferi de taxi autorizați și care este calificat drept "serviciu al societății informaționale" în sensul articolului 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2015/1535, sub rezerva obținerii unei autorizații prealabile, care este deja aplicabilă altor prestatori de servicii de rezervare de taxiuri, nu constituie o "reglementare tehnică" în sensul dispoziției anterioare.
  3. Articolul 56 TFUE, articolul 3 alineatele (2) și (4) din Directiva 2000/31 și articolul 16 din Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne trebuie interpretate în sensul că nu se aplică unui litigiu în care toate elementele relevante sunt limitate la un singur stat membru.

Articolul 4 din Directiva 2000/31 trebuie interpretat în sensul că nu se aplică unei reglementări a unui stat membru care subordonează prestarea unui serviciu de intermediere care are ca obiect punerea în legătură, prin intermediul unei aplicații pentru smartphone și în schimbul unei remunerații, a persoanelor care doresc să efectueze deplasări urbane cu șoferi de taxi autorizați și care este calificat drept "serviciu al societății informaționale" în sensul articolului 2 litera (a) din Directiva 2000/31, care face trimitere la articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2015/1535, obținerii unei autorizații prealabile, care este deja aplicabilă altor prestatori de servicii de rezervare de taxiuri.

Articolele 9 și 10 din Directiva 2006/123 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări a unui stat membru care pune în legătură, prin intermediul unei aplicații pentru smartphone și în schimbul unei remunerații, persoane care doresc să efectueze deplasări urbane cu taximetriști autorizați, prestarea unui serviciu de intermediere care are ca obiect sub rezerva obținerii unei autorizații prealabile de exercitare a activității lor, în cazul în care condițiile de obținere a autorizației nu îndeplinesc cerințele prevăzute la articolele menționate, în măsura în care impun, printre altele, cerințe tehnice inadecvate pentru serviciul în cauză, ceea ce este de competența instanței de trimitere să verifice.

Carte

Plimbări

Sprijin

Setări