Uber și dreptul UE: Serviciu de informații sau furnizor de transport?

În peisajul în continuă evoluție al platformelor digitale, a apărut o întrebare crucială: Serviciile precum Uber ar trebui să fie clasificate doar ca "servicii ale societății informaționale" în temeiul Directivei 2015/1535 sau constituie servicii de transport care fac obiectul unor reglementări mai stricte? Această distincție are implicații semnificative pentru modul în care aceste platforme funcționează în Uniunea Europeană.

Directiva 2015/1535 definește un "serviciu al societății informaționale" ca unul care este:

1. Prevăzut pentru remunerație,
2. La distanță,
3.  Prin mijloace electronice,
4. La cererea individuală a unui destinatar.

În general, statele membre ale UE nu pot impune limitări acestor servicii, cum ar fi solicitarea unei autorizații sau licențe prealabile, decât în circumstanțe excepționale, în urma unei proceduri specifice care include notificarea Comisiei Europene.

În schimb, serviciile de transport sunt excluse din domeniul de aplicare al acestor directive și fac obiectul unor reglementări speciale. Furnizorii de astfel de servicii pot fi obligați să obțină licențe, autorizații prealabile, iar șoferii pot avea nevoie de permise speciale. În plus, serviciile de taxi pot face obiectul unor cerințe precum identificarea vizuală, prețurile fixe, taximetrele și obligațiile contractuale obligatorii. Aceste reglementări sunt determinate de legislațiile naționale, deoarece nu există o legislație UE unificată care să reglementeze transportul de călători.

Ascensiunea platformelor digitale precum Uber, care facilitează rezervarea instantanee a transportului de persoane, a condus la dezbateri juridice cu privire la clasificarea acestora. Sunt acestea doar intermediari care furnizează servicii de informare sau sunt furnizori de transport cu drepturi depline? Această distincție este crucială, deoarece aceasta din urmă le-ar supune unor reglementări cuprinzătoare privind transportul, eliminând apărarea de a fi doar furnizori de servicii de informare.

Cazul Uber: O examinare juridică

În decembrie 2017, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a abordat această problemă în cauza *Asociación Profesional Elite Taxi v. Uber Systems Spain SL* (cauza C-434/15). Cauza s-a axat pe întrebarea dacă serviciul Uber, care pune în legătură șoferii neprofesioniști care își folosesc propriile vehicule cu pasagerii prin intermediul unei aplicații pentru smartphone, ar trebui clasificat ca serviciu al societății informaționale sau ca serviciu de transport.

CJUE a concluzionat că serviciul Uber este mai mult decât un simplu serviciu de intermediere. Curtea a observat că Uber:

1.  Oferă o aplicație smartphone indispensabilă atât pentru șoferi, cât și pentru pasageri,
2. Exercită o influență decisivă asupra condițiilor în care șoferii își prestează serviciile,
3. Determină tariful maxim,
4. exercită un control asupra calității vehiculelor, a conducătorilor auto și a comportamentului acestora,

Pe baza acestor factori, Curtea a stabilit că serviciul de intermediere al Uber este parte integrantă a unui serviciu global a cărui componentă principală, primară, este un serviciu de transport. În consecință, Uber nu poate fi calificat drept serviciu al societății informaționale, ci mai degrabă drept serviciu în domeniul transporturilor. Această clasificare supune Uber reglementărilor naționale care reglementează serviciile de transport, inclusiv eventualelor cerințe de autorizare și de acordare a licențelor.

Cu toate acestea, este important să nu generalizăm această hotărâre la toate platformele digitale. Clasificarea unei platforme depinde de criterii specifice. CJUE s-a pronunțat diferit în alte cazuri, cum ar fi cele privind AirBnB și Star Taxi, în care platformele au fost recunoscute ca intermediari și nu ca prestatori de servicii. 

CJUE a constatat că platformele care nu exercită control asupra prețurilor, comportamentului șoferilor și condițiilor de serviciu - cum ar fi AirBnB, care doar facilitează închirierea pe termen scurt fără a dicta condițiile - pot fi calificate drept servicii ale societății informaționale. În mod similar, în cauza Star Taxi, instanța a recunoscut serviciul ca intermediar deoarece nu impunea condiții operaționale șoferilor.

Implicații pentru platformele digitale

Hotărârea CJUE are implicații semnificative pentru platformele digitale care operează în sectorul transporturilor. Platformele care, precum Uber, exercită un control substanțial asupra serviciului de transport pot fi clasificate drept furnizori de servicii de transport și nu ca simpli intermediari. Această clasificare le supune reglementărilor naționale corespunzătoare, care pot varia între statele membre ale UE. Cu toate acestea, după cum demonstrează cazuri precum AirBnB și Star Taxi, platformele care doar facilitează conexiunile dintre furnizorii de servicii și clienți, fără a controla serviciul în sine, pot fi clasificate ca intermediari în temeiul legislației UE.

În concluzie, clasificarea juridică a platformelor digitale în sectorul transporturilor depinde de gradul de control pe care acestea îl exercită asupra serviciului. Platformele care joacă un rol esențial în organizarea și gestionarea serviciilor de transport sunt susceptibile de a fi clasificate drept furnizori de servicii de transport, fiind supuse reglementărilor naționale corespunzătoare. Acest peisaj juridic necesită o analiză atentă din partea platformelor digitale pentru a asigura conformitatea cu legislația aplicabilă.